Polițist reținut după ce a împușcat în cap un câine în curtea casei sale

Un polițist din Gorj a fost reţinut, miercuri, după ce a împușcat în cap un câine. Animalul a scăpat cu zile.

Un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj a fost reţinut, miercuri, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă fără drept şi schingiuirea animalelor după ce a împuşcat un câine în curtea locuinţei sale din comuna Băleşti. Potrivit unui comunicat transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în data de 15 ianuarie, organele de poliţie din cadrul IPJ Gorj – Centrul Operaţional au fost sesizate prin SNUAU 112 de către o persoană din comuna Băleşti cu privire la faptul că vecinul său, MNC, folosind o puşcă, a împuşcat un câine.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Gorj – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă letală fără drept şi rănirea cu intenţie a animalelor.

„Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că MNC este ofiţer în cadrul IPJ Gorj, fiind autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme letale de vânătoare de către IPJ Timiş, fiind posesor al permisului de armă. IPJ Gorj – Serviciul Resurse Umane a comunicat faptul MNC este organ de cercetare al poliţiei judiciare în sensul dispoziţiilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Având în vedere aceste aspecte, dosarul a fost trecut în anchetă proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, transmit procurorii.

Câinele a scăpat cu zile

Conform aceleiaşi surse, miercuri s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de MNC pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă letală fără drept şi infracţiunea de schingiuirea animalelor.

Citeste si...  Ultima oră! Frații Tate scapă de arestul la domiciliu. Sunt cercetați în libertate

„În cauză s-a reţinut că în data de 15 ianuarie, în jurul orelor 14,30, din interiorul curţii imobilului unde domiciliază suspectul MNC s-a auzit un foc de armă şi, după puţin timp, a fost observat un exemplar canin rănit, care a sărit gardul proprietăţii şi s-a adăpostit într-un canal pluvial situat la o distanţa de aproximativ 5 metri. Exemplarul canin a fost identificat în viaţă, prezentând orificii circulare de penetrare la nivelul craniului, motiv pentru care a fost ridicat de medicul veterinar al Circumscripţiei Băleşti şi transportat la un cabinet veterinar din municipiul Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, mai arată procurorii. (Monitorul de Cluj)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Cautimasina.ro

PressHub
PressHubhttps://presshub.ro
Cea mai răspândită rețea de presă din România!