În perioada 10-15 iunie, Craiova a fost din nou Capitala Poeziei. Poeți din toate zările Lumii s-au reunit pentru a XIII-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie ”Mihai Eminescu”. 5 zile, zeci de poezii și foarte multe emoții au marcat capitala Olteniei, și anul acesta. Pe 15 iunie s-au împlinit 135 de ani de la trecerea în Nemurire a poetului-simbol pentru români, Mihai Eminescu.
SUA, Mexic, Guatemala, Italia, Chile, Portugalia, Norvegia, Grecia, Macedonia, Serbia, Kosovo sunt doar câteva dintre țările care au fost reprezentate în cadrul acestui eveniment care însuflețește nu doar orașul Craiova, ci și orașele partenere.
Recitalurile de poezie de anul acesta s-au desfășurat atât în spații conveționale, poeții simțind emoția scenelor precum cea de la Muzeul de Artă din Craiova, cât și în medii neconvenționale – parcuri, la Ansambul Monumental ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, la statuia poetului Mihai Eminescu din Parcul ”Nicolae Romanescu” sau la Galeria ”Gloriae” din Craiova.
Organizatorul neobosit al Festivalului este Prof. Ion Deaconescu, cel care, de mai bine de un deceniu, se încăpățânează să salveze lumea prin poezie, prilejuind întâniri memorabile între poeți consacrați și elevi aflați la început de dum, de pildă. Tocmai de aceea, acest eveniment anual organizat la Craiova este mai mult decât o ocazie de a recita versuri, este o oportunitate de schimburi culturale.
Mai mult, evenimentele de la Craiova consolidează și identitatea națională, prin promovarea valorilor și tradițiilor românești. Deseori, reprezentanți de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române intră în dialog, cu generozitate, cu omologii lor din confesiuni diferite, în beneficiul ideii de toleranță, comuniune și sprijin reciproc.
Festivalul s-a încheiat cu Ceremonia decernării premiilor, poeții invitați devenind astfel adevărați ambasadori culturali pentru rolul poeziei de a aduce sensibilitate pretutindeni, dincolo de granițe, realități socio-politice și economice, limbi oficiale, confesiuni spirituale, pace sau război.
Se pregătește deja ediția 2025, care va avea loc tot în iunie, la Craiova.
Articolul Poeți ai Lumii s-au reunit la Craiova. Festivalul de Poezie a devenit tradiție apare prima dată în Money.ro.