Platforma letonă de finanțare în agricultură Lande intră în România

Lande, companie letonă de finanțare în domeniul agriculturii, s-a lansat anul acesta în România și are în plan să ofere în 2023 finanțări de 10 milioane de euro fermelor mici și mijlocii din România.
Compania sprijină dezvoltarea de sisteme de irigații sau silozuri, achiziția de terenuri, combustibil, dar oferă și cofinanțări pentru proiecte cu fonduri europene.
Lande este o companie fondată în 2021 în Letonia de către o echipă cu peste zece ani de  experiență în domeniul financiar. Ulterior, compania s-a extins Lituania și România. Lande s-a lansat anul acesta în România, după ce la finalul 2002 a obținut o finanțare de 550.000 de euro de la investitori privați și prin crowdfunding pe platforma SeedBlink.
Managementul vizează ca Lande să devină cea mai mare platformă de crowdfunding din Europa pentru finanțări în agricultură, de la lansare și până acum oferind o sumă totală de nouă milioane de euro pentru 240 de fermieri care exploatează 60.000 hectare. În 2022 compania a oferit finanțări de șase milioane de euro.
„Fermele din Uniunea Europeană sunt subfinanțate cu aproximativ 46 miliarde de euro, iar noi ne dorim să oferim fermierilor o alternativă viabilă de finanțare pentru dezvoltarea afacerii sau depășirea dificultăților sezoniere. România este o țară cu importanță strategică mai ales în contextul în care în anii care urmează ne dorim să ne extindem în Europa de Sud-Est, în tări precum Bulgaria, Grecia, Croația”, spune Nikita Goncars, Fondator și CEO al Lande.
„Cu toate că în ultimii ani agricultura românească a cunoscut mai multe provocări care au avut un impact negativ asupra profitabilității fermelor, precum seceta prelungită, scăderea prețurilor la cereale în același timp cu creșterea costurilor per hectar, potențialul agricol al României este ridicat. Fermierii români au nevoie de finanțare pentru dezvoltare și pentru a deveni mai competitivi”, afirmă Bogdan Lucian Cumpănașu, Country Manager Lande România.
Compania are în plan pentru România ca anul acesta sa crească de trei ori veniturile și finanțările oferite, odată cu extinderea echipei de vânzări și parteneri.

Citeste si...  Producătorul de aluminiu Alro prelungește contractul cu Airbus pentru livrarea produselor laminate plate din aluminiu

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img