Lumea motorsportului românesc a fost iar zguduită de vestea tragică a dispariției lui Dan Bodea, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați piloți de raliuri din țară. Accidentul de ieri în care a pierit pilotul, care nu se afla la volan, s-a produs chiar în timpul etapei de Autocross Câmpulung Muscel.
Potrivit martorilor, accidentul a avut loc în timpul unei manșe de concurs, când un autoturism a pierdut controlul și a intrat în zona tehnică unde se aflau mai multe persoane. Pe lâng Dan Bodea, alte două persoane au fost accidentate. Impactul fiind extrem de puternic, Renault Clio-ul cu care concura a ieșit în decor după ce și-a pierdut o roată. Echipele medicale și de intervenție au ajuns rapid la fața locului, transportând victimele de urgență la spital. Din păcate, rănile suferite de Bodea s-au dovedit incompatibile cu viața. Cealaltă persoană implicată în accident a fost internată în stare stabilă și nu se află în pericol, au transmis medicii. În urma accidentului, competiția a fost oprită îmediat. Autoritățile confirmă că respectiva competiție sportivă se afla pe un drum blocat și era avizată.
Pilotul de raliuri Dan Bodea și-a pierdut viața într-un accident teribil
Federatia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a transmis imediat un comunicat în care își exprimă regretul și tristețea față de pierderea pilotului: „Din păcate, viaţa lui Dan Bodea (50 ani-n.r.) nu a mai putut fi salvată. Organizatorii îşi exprimă întreaga compasiune şi sprijinul faţă de familia, colegii şi prietenii lui Dan. Siguranţa sportivilor, echipelor şi spectatorilor rămâne prioritatea noastră. O anchetă este în desfăşurare pentru a stabili circumstanţele exacte ale acestui eveniment.”
Tragedia amintește, din păcate, de alte momente negre din istoria raliurilor din România: în urmă cu zece ani, pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața în timpul Raliului Iașului. Recent, fiul regretatului Mihai Leu (trecut recent în neființă), Marco, a fost implicat într-un accident cu Audi R8 GT3 la Timișoara, din care a ieșit nevătămat.


