Persoanele vulnerabile din Sectorul 2 al Capitalei, vor beneficia de servicii stomatologice gratuite

Primăria Sectorului 2 a transmis că va oferi servicii stomatologice gratuite pentru 1000 de persoane vulnerabile din Sectorul 2. Plafonul maxim anual alocat de către primărie este de aproximativ un milion de lei. Pentru a oferi aceste servicii, primăria va amenaja o policlinică pe Bulevardul Gării Obor nr.12, care va include un cabinet stomatologic pentru adulți și unul pentru copii.

Policlinica va fi amenajată pe Bulevardul Gării Obor nr. 12, unde va funcţiona un cabinet stomatologic pentru adulţi şi un cabinet stomatologic pentru copii. Policlinica va fi dotată şi cu un depozit pentru materialele sanitare, săli de aşteptare cu recepţie, grup sanitar, anunță Primăria Sectorului 2 pe pagina de Facebook.

Conform spuselor celor de la primărie și a alocărilor bugetare propuse pentru următoarele 12 luni, lista include următoarele categorii de beneficiari:

  • 200 de persoane vârstnice, cu venituri pe membru de familie de până în 1.000 de lei (plafon anual maxim 1.500 de lei/persoană)
  •  200 de persoane vârstnice cu venituri pe membru de familie cuprinse între 1.001 lei şi 1.500 lei (plafon anual maxim 1.300 lei/persoană)
  •  200 de persoane vârstnice cu venituri pe membru de familie cuprinse între 1.501 lei şi salariu minim brut (plafon anual maxim 1.300 lei/persoană)
  • 100 de copii incluși în sistemul de protecție specială (plafon anual maxim 2.000 lei/persoană)
  • 100 de adulţi aflați în centrele rezidențiale ale DGASPC (plafon anual maxim 2.000 lei/persoană)
  •  100 de copii din familii marginalizate social (plafon anual maxim 1.500 lei/persoană)
  •  100 de persoane marginalizate social (plafon anual maxim 1.300 lei/persoană)

Proiectul poartă numele „Policlinica Socială – Zâmbet pentru toți”. Pentru punerea sa în aplicare, primăria a cerut Consiliului General al Municipiului București încheierea unui parteneriat. Parteneriatul se va încheia între DGASPC Sector 2 și Fundația Bucuria Ajutorului. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 va avea, conform spuselor PS2, următoarele obligații:

  • asigură spațiul și amenajarea imobilului;
  • suportă costul serviciilor stomatologice;
  • selectează beneficiarii proiectului;
  • planifică calendarul ședinţelor (împreună cu partenerul);
  • asigură cheltuielile imobilului (de întreţinere, pază);
  • monitorizează gradul de satisfacție al beneficiarilor;
  • promovează proiectul;
Citeste si...  INS: Exporturile de băuturi au crescut

Fundația Bucuria Ajutorului este responsabilă de:

  • dotarea cabinetelor medicale;
  • obținerea avizelor de funcționare;
  • asigurarea de personal calificat (medici stomatologi, asistenți, recepționiști);
  • asigurarea serviciilor stomatologice;
  • delegarea unei persoane care să gestioneze derularea colaborării;
  • ține evidența serviciilor realizate;
  • asigurarea unor sesiuni de informare despre sănătatea orală.

Citeste mai mult pe: Gazeta de București.

Cautimasina.ro