Olt: Maşină condusă de un tânăr din Craiova, răsturnată la Optaşi-Măgura

Un autoturism s-a răsturnat, duminică după-amiază, pe drumul naţional DN 65, în localitatea Optași-Măgura din judeţul Olt.

Potrivit poliţiştilor, în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 33 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat cu autoturismul în afara părții carosabile, pe partea dreapta.

În autoturism se mai aflau trei persoane, însă în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, au eliberat autorizația de reparație pentru autoturismul implicat în eveniment și au sancționat contravențional conducătorul auto pentru abaterea săvârșită”, transmite IPJ Olt.

Citeste si...  Premierul Slovaciei, în stare gravă după ce a fost împuşcat (VIDEO)

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată