O tânără în vârstă de 34 de ani, din Balş, este cercetată penal după ce le-a prezentat poliţiştilor un permis de conducere fals.
Autoturismul condus de tânără a fost oprit de poliţişti, seara trecută, pe drumul județean DJ 644, în comuna Bobicești.
La solicitarea documentelor pentru control, tânăra a înmânat polițiștilor un permis de conducere internațional.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tănara nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar permisul de conducere prezentat ar fi fost fals.
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Olt.