O nouă expertiză la Podul Olt. Când ar putea fi reabilitat

Prezent joi în judeţul Olt, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a asigurat că Podul Olt de la Slatina va fi reabilitat, nefiind probleme privind identificarea unei surse de finanţare.

„Nu poţi să spui despre o lucrare de investiţii că e mai importantă decât alta. Statul român a cam rămas dator vreo 30 de ani, în ceea ce priveşte infrastructura. Mai trebuie să vină cu multe statul ca să-şi plătească din această datorie veche. Domnii de la DRDP, colegii de al CNAIR, în momentul în care vor avea un proiect care să stea în picioare, vom găsi sursele de finanţare, să nu vă faceţi o problemă. Să ştiţi că dacă ne uităm la bugetul CNAIR-ului din urmă cu doi ani şi la cel de acum, eu cred că e o diferenţă, să vedeţi în ce mod a crescut acest buget. Ăsta este un lucru care este absolut necesar să se întâmplă şi pentru anii viitori. Dacă vrei să ai lucrări şi să se finalizeze drumurile expres, autostrăzile, lucrările de infrastructură, lucrurile acelea nu se fac cu muncă patriotică ci cu finanţări”, a declarat Sorin Grindeanu.

La rândul său, directorul DRDP Craiova, Călin Cosmin Petruț, a precizat că în acest caz se face o expertiză suplimentară.

„Este în derulare, sunt anumite modificări, având în vedere că este un proiect vechi. Au apăru anumite probleme şi s-a cerut expertiză suplimentară în Comisia Tehnică a Companiei. Suntem în proceduri şi până la urmă se va rezolva acel pod. au fost nişte modificări şi anumite expertize”, a declarat el.

În 2020, consorţiul italian, care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Podului Olt de la Slatina, a solicitat în instanţă rezilierea unilaterală a contractului, după ce a cerut mai multe amânări pentru începerea execuţiei.

Citeste si...  INCENDIU la o şcoală din Olt. Elevii şi profesorii au ieşit din clădire, când au văzut focul (UPDATE)

Parteneri

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img