Primarul din Balş Cătălin Rotea a anunţat, vineri, o investiţie semnificativă pentru oraşul de pe Olteţ – Hengst Filtration, lider mondial în domeniul filtrelor.
Hegst Filtration, lider mondial în domeniul fitrelor, deschide o fabrică în oraşul Balş. 500 de noi locuri de muncă fiind create în urma acestei investiţii.
Investiţia firmei germane a fost anunţată, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută de primarul Cătălin Rotea. Compania înfiinţată în Vestfalia, în anii ’50, a cumpărat fabrica IAC, abandonată de producătorul suedez de subansamble auto, în 2019.
„Vreau să anunţ cu mândrie, cu bucurie, ca de ieri o multinaţională a cumpărat fosta fabrică IAC şi a ales să vină în Balş. Este vorba despre o firmă înfiinţată în 1958, care este în primele trei din lume în domeniul producerii filtrelor, că vorbim de auto, de aer condiţionat, medicale, tot ce înseamnă partea de filtrare. Hengst Filtration şi-a relocat o fabrică din Germania pentru a veni în România, în Balş. De mâine aşteaptă să depuneţi CV-uri, în decembrie vor face primele 100 de angajări. Vorbim de minimum câteva sute de locuri de muncă în următorii doi ani”, a declarat Cătălin Rotea.
Cătălin Rotea a prezentat şi adresa de mail la care se pot depune CV-uri în vederea angajării: application@hengst.de.
Compania face angajări începând cu luna decembrie 2023, iar din aprilie 2024 vrea să înceapă producţia.
„Sunt foarte mândru că Hengst, o firmă cu o cifră de afaceri de 700 de milioane de euro, în 2022, a ales să vină în Balş. Sunt mândru că cei care vă uitaţi acum la mine şi faceţi neveta la Ford, la Qfort, la Pirelli, la orice altă firmă care nu este în Balş, veţi avea oportunitatea să lucraţi din nou în Balş, să lucraţi acasă, pentru că acest oraş nu v-a dat posibilitatea până acum să faceţi asta. Cred că este un moment de care aveam maximă importanţă, pentru că, dincolo de toate celelalte proiecte aflate în desfăşurare, aveam nevoie să fie create 300-400 de noi locuri de muncă. Ce le pot cere celor care se uită la noi este să se uite pe broşura mea de campanie din 2020 şi să vadă că promiteam 500 de noi locuri de muncă, misiune îndeplinită, dar mergem mai departe pentru că mai aveam un an din acest mandat şi sunt convins că vor mai veni investitori”, a adăugat primarul Rotea.