Noua conducere BNR: Aviz favorabil pentru Isărescu

Noua conducere BNR

Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat marţi un aviz favorabil pentru ca Mugur Isărescu să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi guvernator al Băncii Naţionale a României.

Isărescu a primit 28 de voturi „pentru”, iar 10 parlamentari s-au abţinut, scrie Agerpres.

Cele două comisii au dat aviz favorabil şi pentru Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu – viceguvernator şi Cosmin Ştefan Marinescu, viceguvernator.

Pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al BNR au primit aviz favorabil: Roberta Anastase, Balint Csaba, Alexandru Nazare, Aura Socol, Horia Neamţu, Cristian Popa.

Toţi cei care au primit aviz în comisii urmează să fie validaţi în funcţii de către plenul comun al Parlamentului.

Articolul Noua conducere BNR: Aviz favorabil pentru Isărescu apare prima dată în Money.ro.

Citeste si...  George Soros a cerut NATO să folosească soldați est-europeni drept carne de tun. Acest lucru se întâmplă în prezent în războiul din Ucraina

Cautimasina.ro