Nosfe își bântuie soția din lumea de dincolo! Mesajele cutremurătoare pe care i le-a transmis!

Mădălina Crețan, soția regretatului Nosfe, are coșmaruri din cauza pierderii suferite acum patru luni! Ea a menționat în direct că are vise cu Nosfe, în care acesta încearcă să îi transmită mai multe mesaje, pe care să le dea mai departe colegilor din formația Șatra B.E.N.Z.

Nosfe, mesaje de dincolo!

„Chiar râdeam, glumeam cu o prietenă că în momentul de față ea îl visează încercând să comunice cu mine, adică la ea se duce în vis să-i transmită lucruri pentru mine și eu îl visez vis a vis de prietenii lui și de alți oameni, dar nu de mine. L-am visat într-una din seri spunându-mi să îi spun lui Luca că îl iubește. Luca e producătorul de la Șatra. Într-o altă seară l-am visat că a fost cu unul dintre DJ și prietenii lui la (…) într-un moment în care a pus el muzică, dar nimic legat de noi”, a mărturisit soția regretatului Nosfe.

Nosfe și soția lui, spiritual împreună!

Cu toate acestea, Mădălina Crețan susține că reușește să treacă peste aceste vise ciudate și că nu se agață de ele.
„Nu știu dacă și visele astea sunt dintr-o altă lume sau conștința noastră de zi cu zi, dar în momentul de față recunosc că mă agăț de aceste lucruri foarte mult. Simt că deși fizic nu mai suntem împreună, la nivel spiritual, sufletește nu ne-am rupt și nici nu cred că o să ne rupem vreodată”, a mai adăugat ea.

Citeste si...  Însărcinată în 20 săptămâni: tot ce trebuie să știi despre bebeluș și schimbările produse în corpul tău

Cautimasina.ro