Naţionalistul Igor Ghirkin îl înfruntă pe Putin. Vrea să candideze la prezidenţiale

Fostul ofițer FSB, Igor Ghirkin arestat pentru extremism în Rusia și condamnat în Olanda pentru doborârea zborului MH17, vrea să fie oponentul lui Putin la prezidențialele din Rusia.

Igor Ghirkin, naţionalist rus şi susţinător al războiului din Rusia, îl înfruntă pe Putin. Aflat în arest preventiv în așteptarea procesului în care va fi judecat pentru incitare la extremism, a declarat duminică că dorește să candideze la președinție.

„Voi candida”, insistă Igor Ghirkin

Igor Ghirkin crede că alegerile din martie vor fi o „farsă”, cu un câștigător deja clar, transmite Reuters.

Fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), calitate în care a ajutat Rusia să anexeze Crimeea în 2014. Apoi să organizeze miliții pro-ruse în estul Ucrainei. Igor Ghirkin a declarat înainte de arestarea sa că el și susținătorii săi vor intra în politică.

„Înțeleg foarte bine că, în situația actuală din Rusia, participarea la campania prezidențială este ca și cum te-ai așeza la o masă pentru a juca cu trișori”, a afirmat Ghirkin într-o scrisoare publicată de contul său de pe Telegram.

Ghirkin a spus că nu crede că i se va permite să participe la alegeri. Dar speră că încercarea sa de a uni forțele patriotice va perturba planul Kremlinului de a organiza „un simulacru de alegeri” în care „singurul câștigător este cunoscut dinainte”.

„Aceasta este șansa noastră de a ne uni în fața amenințărilor externe și interne”, a afirmat Igor Ghirkin în scrisoarea postată cu titlul „Voi candida”.

Igor Ghirkin

Putin nu are un competitor real

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că speră ca Putin să candideze la alegerile din martie pentru un nou mandat de președinte. O mișcare care l-ar menține la putere cel puțin până în 2030.

Citeste si...  Donald Trump se predă la închisoarea din Fulton. Și-a negociat la sânge condițiile de eliberare

Politicienii din opoziție spun că Putin a construit un sistem dictatorial de când a venit la putere în 1999. Imită instituțiile democrației, împiedicând în același timp orice competiție politică adevărată sau disidență reală.

Susținătorii lui Putin îl laudă pentru că a adus ordine după haosul care a însoțit căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Ei invocă sondajele care arată că el are sprijinul a aproximativ 80% din populația rusă.

Cine este Igor Ghirkin

În vârstă de 52 de ani, Igoe Ghirkin a devenit între timp blogger militar şi un critic înverşunat al puterii ruse. Mai ales în urma campaniei militare lansate pe teritoriul ucrainean. Spune că o susţine, dar o consideră prost condusă de nişte comandanţi incapabili.

Fost ofiţer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a fost implicat în organizarea anexării Crimeii şi a trupelor proruse din estul Ucrainei în 2014. Igor Ghirkin a anunţat în luna mai că un nou grup din care face parte împreună cu alţi naţionalişti ruşi a decis să facă pasul intrării în politică.

Într-o mişcare de opoziţie care să prevină colapsul Rusiei în faţa bulversărilor interne rezultate în urma campaniei militare ratate din Ucraina.

A fost arestat la începutul lunii iulie în cadrul acţiunilor represive lansate de Putin împotriva mediilor naţionaliste ruse. Igor Ghirkin aşteaptă să fie judecat. Acesta este acuzat de „instigare la activităţi extremiste”. El riscă până la cinci ani de închisoare şi o astfel de sentinţă i-ar zădărnici ambiţiile electorale.

Igor Ghirkin a fost condamnat în lipsă de justiţia olandeză pentru rolul său în doborârea avionului Boeing 777. Atacul deasupra Ucrainei s-a soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bordul avionului. De asemenea, Igor Ghirkin nu recunoaște Ucraina ca stat suveran, scrie usnews.com.

Citeste si...  BBC. Arme NATO, în mâinile rebelilor ruși. Un stat membru al Alianței cere explicații Kievului

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img