Moscova lui Putin a mai găsit trei teroriști

Comitetul de Instrucţie al Rusiei a cerut luni arest preventiv timp de două luni pentru încă trei persoane, presupuși teroriști, pe lângă cele patru implicate direct în atentatul brutal comis vineri seară în sala de concerte Crocus City Hall din apropiere de Moscova şi soldat cu cel puţin 137 de morţi, a anunţat o instanţă din capitala rusă, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Am primit alte trei cazuri împotriva acuzaţilor Islomov Aminchon Isroilovici, Islomov Dilovar Isrolovici şi Islomov Isroil Ibragimovici”, a anunţat un purtător de cuvânt al tribunalului. Este vorba despre un tată împreună cu cei doi fii ai săi, conform presei ruse.

Potrivit canalului Mediazona de pe Telegram, unul dintre aceştia a fost până în urmă cu câteva zile proprietarul autoturismului cu care atacatorii au fugit de la locul atentatului.

Cei patru terorişti înarmaţi au deschis focul asupra participanţilor veniţi vineri seară la un concert rock în sale de concerte Crocus City Hall, la 20 de kilometri de centrul Moscovei. Atacatorii au reuşit să fugă, dar au fost în cele din urmă arestaţi, împreună cu alţi şapte suspecţi. Gruparea teroristă Statul Islamic (ISIS) a revendicat atacul în mai mult mesaje.

Într-un mesaj către naţiune, sâmbătă, preşedintele rus Vladimir Putin nu a făcut nicio referire la această grupare teroristă, precizând în schimb că cei patru suspecţi au fost prinşi în timp ce încercau să fugă spre graniţa cu Ucraina, ţară care a negat orice implicare în atac.

Cei patru suspecţi, toţi cetăţeni tadjici, au fost prezentaţi unei instanţe ruse şi au primit arest preventiv pentru două luni. În imaginile de la tribunal ei apar cu semne vizibile de violenţă. Acuzaţi de terorism, ei riscă detenţia pe viaţă.

Citeste si...  Se cer măsuri pentru evitarea dublării preţului la gaze în 2025

Conform ultimelor date oficiale, atentatul de vineri seară s-a soldat cu 137 de morţi şi 182 de răniţi. Dintre răniţi, 97 sunt în continuare internaţi, cu răni cu grade diferite de severitate.

Cautimasina.ro