Ministrul Energiei: Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%/ Cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat şi ceea ce producem

”Vine gerul, dar suntem pregătiţi. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%, diferenţa faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut fiind de peste 176 milioane metri cubi. La cum a decurs iarna până acum, dar chiar şi în condiţii mai grele, cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat şi ceea ce producem (am produs şi astăzi peste 26 de milioane de metri cubi zilnic, la un consum – astăzi – de 40,6 milioane metri cubi)”, a arătat Sebastian Burduja, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului Energiei, gradul de umplere a lacurilor energetice este tot în jurul valorii de 75%, un nivel bun pentru o producţie optimă de energie din surse hidro.

”Şi în situaţia sistemului energetic de astăzi am fost exportatori de energie electrică, pe fondul unui consum redus de 5329 MW”, a adăugat el.

Burduja a menţionat că în 2024 şi în anii următori vor fi puse în funcţiune capacităţi suplimentare de mii de MW producţie energie electrică, iar ”din 2027 vor intra şi gazele din perimetrul Neptun Deep, care vor transforma România în producătorul numărul 1 din Europa şi vor dubla efectiv producţia naţională de gaze naturale”.

”Toate aceste investiţii vor aduce locuri de muncă mai bine plătite şi facturi mai mici pentru toţi românii. Aşadar, sunt veşti bune la început de an pentru energia României. Rămâne să o ţinem aşa tot anul, cu energie pentru consumul intern şi cu energie bună pentru a ne duce la bun sfârşit toate proiectele”, a conchis el.

Citeste si...  Ţinutul mănăstirilor din Bucovina a câştigat Marele premiu ”Destinaţia anului 2023 în România”

Cautimasina.ro