”MF şi ANAF publică un . Standardizarea sistemului de facturare electronică la nivel internaţional are beneficii semnificative în ceea ce priveşte reducerea fraudei TVA la nivel naţional şi are drept principal scop reducerea pierderilor asociate cu evaziunea fiscală”, a transmis, marţi seară, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă.
Inistrul Marcel Boloş afirmă că ”implementarea facturării electronice va contribui la sporirea transparenţei, la monitorizarea precisă a tranzacţiilor şi la raportarea în timp real către autorităţile fiscale”.
”Acest instrument va consolida eforturile noastre de a proteja bugetul public şi de a asigura o concurenţă echitabilă între contribuabili. Facturarea electronică oferă avantajul unei înregistrări precise şi verificabile a tranzacţiilor comerciale, simplificând procesele de verificare şi audit. Astfel, ne asigurăm că tranzacţiile respectă reglementările fiscale şi nu sunt supuse manipulărilor frauduloase. Prin impunerea facturării electronice, eliminăm riscul utilizării facturilor false sau duplicate, deoarece fiecare tranzacţie este înregistrată în mod unic. În contextul implementării acestei măsuri, sprijinul acordat contribuabililor este esenţial, tocmai de aceea lansăm un ghid care să răspundă tuturor întrebărilor pe care le-am primit în ultimul timp”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
Implementarea e-Factura
Potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor, procesul de implementare e-Factura va fi realizat în două etape.
În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligaţia să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relaţia B2B şi în relaţia cu instituţiile publice, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, pentru care există obligaţia utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022.
De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligaţia, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relaţia B2B pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.
Următoarele operaţiuni sunt exceptate de la obligaţia utilizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura:
livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcaţiunilor şi a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat;
livrările intracomunitare de bunuri.
”Facturarea electronică nu se aplică în situaţia prevăzută de art.6 din OUG nr.120/2021, cu modificările şi completările ulterioare. Furnizorii, persoane impozabile stabilite în România, pentru operaţiunile efectuate în relaţia B2B, persoane impozabile stabilite în România pentru operaţiunile efectuate în relaţia cu instituţii publice, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, şi persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, sunt obligaţi să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art.319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care atât furnizorul/prestatorul, cât şi destinatarul sunt înregistraţi în Registrul RO e-Factura”, explică ministerul.
Potrivit instituţiei, termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.
Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.
Prin excepţie, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.
În a doua etapă, începând cu data de 01.07.2024, emitenţii facturilor electronice au obligaţia de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru operaţiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin.(2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021. Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepţia facturilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, primirea şi înregistrarea de către destinatari – persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin. (2) din Codul fiscal, a unei facturi emise de operatori economici stabiliţi în România, în relaţia B2B, fără a fi transmisă prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă egală cu cuantumul TVA înscris în factură.