Mediul de afaceri în 2022: +8% mai multe insolvențe, +15% mai multe dizolvări sau radieri

Numărul de insolvențe a crescut cu 8%, suspendările cu 21%, iar dizolvările sau radierile de companii cu 15% în 2022 față de anul anterior, conform datelor KeysFin.

Astfel, numărul companiilor care au intrat în insolvență a crescut cu 8,2% la 6.649 firme în 2022, cu 16,8% peste minimului istoric atins în 2020, de 5.694 companii.

Numărul companiilor suspendate a crescut cu 20,6% față de 2021, la 15.700 companii. Radierile și dizolvările s-au majorat cu 14,6% în 2022 față de 2021, la 112.959 companii.

La polul opus, înmatriculările de firme au depășit pentru prima dată în istorie pragul de 150.000, fiind 152.809 de companii nou-înființate în 2022, cu 3% mai multe decât în 2021 și cu 13,8% peste nivelul pre-pandemie.

Pe locul întâi la firme noi am avut Industria extractivă, sectorul de Energie&gaze s-a menținut pe locul doi, iar Educația a urcat pe trei, cu majorări de 551%, 170% respectiv 47%.

Pe de altă parte, Hotelurile & restaurantele, Imobiliarele, Construcțiile, Comerțul și Agricultura au înregistrat scăderi procentuale anuale cuprinse între 1,1% și 73% în 2022.

Cele mai multe entități înființate în 2022 au fost înregistrate în București (29.068, 19% din total), Cluj (9.199, 6% din total) și Ilfov (7.933 companii, respectiv cu 5% din total în 2022).

Județele Covasna, Ialomița și Tulcea au avut cele mai puține entități noi înregistrate, între 954 și 1.111 de firme în 2022.

Numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a continuat tendința de creștere începută în 2011 și a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, de 1.606.310 la 31 decembrie 2022.

Citeste si...  Zitec a înregistrat venituri de peste 25 de milioane euro în 2022

CITEȘTE ȘI: Rezultate peste așteptări pentru companiile listate la Bursa de Valori București