Medic, prins de poliţişti în timp ce se pregătea să-i facă sex oral unui băiat de 16 ani

Amendă de 1000 lei pentru un medic de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. El a fost sancționat după ce a fost prins în compania unui minor. Cei doi și-au dat întâlnire pentru a întreține raporturi sexuale, iar atunci când au fost surprinși de polițiști băiatul avea șlițul deschis.

Incidentul s-a petrecut duminică seară în jurul orei 21, pe strada Locotenent Ovidiu Balea din Timișoara, sub podul peste calea ferată de la ieșire din oraș, spre Săcălaz. Un echipaj al Secției 4 Poliție, aflat în patrulare, a observat într-un autoturism doi indivizi care le-au trezit suspiciuni.

CITEŞTE ŞI: Slatina: Primăria reabilitează baza sportivă de la fosta Şcoală Nr. 5 (FOTO)

Oamenii legii au verificat mașina, iar în interior au dat peste un bărbat de 41 de ani și un tânăr în vârstă de 16 ani. Minorul avea șlițul desfăcut, iar polițiștii și-au dat seama că între cei doi ocupanți ai autoturismului se petrecea ceva mai mult decât o simplă discuție.

Oamenii legii au aflat că cei doi s-au cunoscut pe aplicația Tinder și și-au dat întâlnire pentru a întreține raporturi sexuale. Minorul a susținut că i-ar fi spus bărbatului, medic la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara, că are 18 ani și nu 16. Mai mult, oamenii legii au aflat și că mama adolescentului este la curent cu orientarea sexuală a fiului ei.

„În cursul zilei de ieri, 29.01.2023, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe strada Ovidiu Bâlea, din municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 41 de ani și un tânăr, în vârstă de 16 ani, care se aflau într-un autoturism parcat, prezența acestora în acel loc fiind nejustificată.

Citeste si...  Încă o instituţie, pe lângă ISJ-uri, în fiecare judeţ, conform legilor educaţiei. Cum se va numi şi cum va funcţiona

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreține relații sexuale, faptă care nu a fost materializată.

Cei doi bărbați au fost sancționați conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș pentru tion.ro.

În urma incidentului, medicul a fost sancționat cu 1000 lei în baza legii 61/1991 republicată, iar minorul a primit un avertisment scris în baza aceleiași legi.

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img