David Coşmeleaţă, adolescentul care a condus skijetul implicat în accidentul de sâmbătă de pe râul Olt, în urma căruia fotbalistul Flavius Magraon a murit înecat, a mărturisit public cum s-au petrecut lucrurile.
Joi seara, el a postat un clip video, pe Facebook, în care a ţinut să precizeze că el a fost cel care a condus skijet-ul şi nu Flavius Magraon. Totodată, David Coşmeleaţă a declarat că a fost audiat de anchetatori şi că nu se afla sub influenţa băturilor alcoolice sau a altor substanţe, atunci când s-a produs accidentul.
„Mă numesc Coşmeleaţă David şi am de precizat câteva lucruri foarte importante. Încep prin a spune că eu am condus skijet-ul şi niciodată nu l-am acuzat pe Flavius de așa ceva. Continui prin a spune că nu am fost sub influenţa băuturilor alcoolice sau altceva de tipul acesta, întrucât am fost examinat în ambulanţă. Vreau să spun că dosarul este la Parchet şi totul este foarte transparent. Toate aceste speculaţii, care au fost date şi la ştiri şi așa mai departe, au plecat de la niște mesaje vocale spuse de niște copii care nici măcar nu au fost prezenţi la locul respectiv. Eu am fost anchetat de trei procurori, nu pot spune mai multe lucruri deoarece ancheta este în curs. Asta e tot ce tot spune: Eu am condus skijet-ul şi nu Flavius”, a declarat tânărul.
Tragedia s-a produs, sâmbătă, în comuna Verguleasa. Flavius Magraon, fotbalist U19 al CSM Slatina, ar fi căzut de pe un skijet. El se afla cu David Coşmeleaţă, în vârstă de 17 ani, care a reuşit să se salveze.
Duminică, în jurul orei 11.00, trupul neînsuflețit al tânărului înecat în Olt a fost identificat de scafandri, la aproximativ 100 de metri în larg și adus la mal. Decesul a fost constatat de medicul Serviciului Județean de Ambulanță.
În sprijinul scafandrilor ISU Olt au venit şi trei scafandri din Mehedinţi şi Teleorman.