Mario Iorgulescu, condamnat la închisoare. Trebuie să ispăşească mai bine de 15 ani, după gratii

Mario Iorgulescu a fost condamnat vineri, la 14 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor şi doi ani de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, judecătorii contopind pedepsele din dosarul accidentului produs de fiul lui Gino Iorgulescu cu o sentinţă din 2018, în care Mario Iorgulescu fusese condamnat pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. În final, pedeapsa este de 15 ani şi 8 luni de închisoare, sentinţa nefiind definitivă.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, vineri pe Mario Iorgulescu la 14 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor, doi ani de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la care au adăugat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe o perioadă de cinci ani, printre interdicţii regăsindu-se şi cea privind conducerea de autovehicule pe drumurile publice.

CITEŞTE ŞI: Premierul Moldovei a demisionat. Cum s-ar putea finaliza criza politică din ţara vecină

„Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt infracţiuni concurente între ele, precum şi cu infracţiunea de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal în varianta simplă, împotriva persoanei vătămate V.D., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 944/20.12.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 33036/301/2016, modificată ?i definitivă prin decizia penală nr. 504/09.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopeşte cele două pedepse de 14 ani închisoare şi 2 ani închisoare aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 205 alin. (1) din Codul penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 944/20.12.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 33036/301/2016, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 504/09.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare (o treime din totalul de 5 ani al celorlalte două pedepse), inculpatul IORGULESCU GINO MARIO urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani şi 8 luni închisoare”; este sentinţa Tribunalului Bucureşti .

Citeste si...  FOTO. Poveşti din istoria locală. Cel mai vechi hotel din Slatina, transformat de comunişti în judecătorie

În plus, magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus, prin sentinţa pronunţată vineri, introducerea datelor genetice ale lui Mario Iorgulescu în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Prin aceeaşi soluţie, Tribunalul a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Elias.

De asemenea, completul de judecată a luat act că City Insurance, asigurătorul la care avea poliţă încheiată maşina condusă de Mario Iorgulescu, se află în faliment, dar că, prin lichidatorul judiciar, a încheiat tranzacţii pe latura civilă a cauzei cu patru dintre rudele victimei, care au renunţat, astfel la orice alte pretenţii.

Instanţa de judecată a admis acţiunea altor două rude ale victimei accidentului care s-au constituit părţi civile în dosar şi cărora Mario Iorgulescu trebuie să le achite câte 50.000 de lei daune materiale şi câte 100.000 de euro daune morale.

Autovehiculul Aston Martin la volanul căruia se afla Iorgulescu atunci când a produs accidentul va fi restituit companiei Unicredit Leasing la rămânerea definitivă a hotărârii, a mai decis instanţa. Maşina este depozitată la sediul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Instanţa a dispus de asemenea menţinerea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ale lui Iorgulescu, până la concurenţa sumei totale de 113.000 lei şi 215.000 Euro.

Sentinţa, pronunţată după trei amânări nu este definitivă.

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie 2019 un accident rutier, pe şoseaua Chitilei, din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

În urma accidentului, Mario Iorgulescu a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, Secţia ATI, iar ulterior a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până în 7 octombrie, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, în 31 octombrie, el a fost internat la o altă clinică din Italia.

Citeste si...  Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Vâlcea! A murit după ce a căzut în interiorul unui microbuz care frâna

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, în august 2020, trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchet.

”La data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. Bucureşti, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc, toate acestea în condiţiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, inculpatul nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum. Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut şi acceptat, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului şi astfel ucigând-o pe victimă cu intenţie indirectă”, se arată în rechizitoriu, potrivit news.ro.

Citeste si...  Suspendarea Simonei Halep a fost redusă la nouă luni

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img