Marcel Boloş, după o întâlnire cu vicepreşedintele Agenţiei de Cooperare Internaţională a Japoniei, care sprijină finanţarea proiectul liniei de metrou M6: Suntem ferm angajaţi să consolidăm proiectele de dezvoltare a infrastructurii

”Suntem ferm angajaţi să consolidăm proiectele de dezvoltare a infrastructurii. În special în domenii precum transportul, energia, sănătatea publică şi educaţia, care sunt vitale dacă vrem să vorbim despre dezvoltare. Am transmis acest mesaj şi vicepreşedintelui Agenţiei de Cooperare Internaţională a Japoniei (JICA), Mikio Hataeda, venit astăzi pentru prima oară în ţara noastră”, a transmis, vineri seară, Marcel Boloş.

Ministrul Finanţelor a precizat că ”Japonia este recunoscută pentru expertiza sa în aceste domenii, iar pentru noi este o oportunitate să întărim şi dezvoltăm legăturile de cooperare internaţională dintre cele două ţări”.

”Domnul vicepreşedinte ne-a asigurat că sunt fericiţi să ne sprijine eforturile pentru modernizare şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor. JICA ne sprijină deja cu finanţare pentru 27% din proiectul liniei de metrou M6, care va avea o lungime de 14,2 km şi 12 staţii”, a mai transmis ministrul.

Boloş a menţionat că, deşi au existat dificultăţi în realizarea proiectului, în ultimele luni s-a avansat mult.

”Sper să se continue în aceeaşi linie. Pe vremea când lucram în domeniul transporturilor m-am luptat pentru obţinerea de fonduri pentru proiectele de modernizare a drumurilor naţionale, de construcţie a tronsoanelor de autostradă, cale ferată, modernizare a infrastructurii portuare şi aeroportuare. Şi cu mândrie spun a proiectelor de metrou, investiţii care au devenit finanţabile din fonduri europene, în urma negocierilor purtate de către echipa pe care o coordonam atunci cu reprezentanţii European Commission (pentru cei care nu cunosc, aşa s-au născut proiectele M5, prelungire M4, M6)”, a mai transmis Marcel Boloş.

 

Citeste si...  Marcel Ciolacu, întrebat dacă a greşit Petre Daea: Am înţeles că trebuie să fie şi un ţap ispăşitor / A fost o decizie total greşită a comisarului pe Agricultură

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img