”Pasul viitor, decontul de TVA precompletat. Digitalizarea fiscală se întâmplă. Cu toate că e un drum cu multe obstacole, iată că România trece de la eternele promisiuni la paşi concreţi, în fiecare zi. Mai este mult de muncă până la punctul în care gestionarea veniturilor curente ale bugetului de stat, dar şi organizarea inspecţiilor fiscale să fie complet digitalizată”, a scris miercuri seară, Marcel Boloş pe pagina sa de Facebook.
Ministrul s-a referit şi la unele probleme pe care le întâmpină.
”Una dintre cele mai mari probleme este gestionarea şi analiza cantităţii uriaşe de date, în scopul analizei de risc şi pentru atenuarea riscurilor care au un impact negativ major asupra bugetului de stat.Un pas vital în acest proces este introducerea sistemului e-TVA. O inovaţie care, zic eu, va schimba cu totul interacţiunea contribuabililor cu Ministerul Finanţelor şi ANAF”, spune Boloş.
Marcel Boloş a arătat că vor fi generate deconturi de TVA precompletate prin e-TVA.
”Bazat pe datele din e-Factura şi e-Case de marcat, e-TVA va genera automat deconturi de TVA precompletate. Astfel, contribuabilii vor beneficia de un proces simplificat, iar autorităţile fiscale vor avea la dispoziţie date mai precise şi actualizate, contribuind la lupta împotrivă evaziunii.
Am avut o şedinţă cu direcţiile din MF şi ANAF responsabile de proiect, pentru a vedea dacă progresul către implementarea sistemului este în grafic. Echipa face progrese importante, pentru a respecta termenul asumat de 1 iulie 2024”, mai spune Boloş.