Liderii lumii se luptă în discursuri: Vladimir Putin la Moscova, Joe Biden în Varșovia. China este ”îngrijorată”

Președintele rus Vladimir Putin a ținut, marți, un lung discurs în fața parlamentului de la Moscova, în care a repetat ideile rostite adesea în ultimul an.

”Occidentul degenerat a întors Ucraina împotriva noastră și a început acest război pentru că vrea să distrugă Rusia. Vestul dorește putere nelimitată, și-a adus tancurile la granițele noastre și susține regimul nazist de la Kiev!”

Vladimir Putin a repetat că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina, pentru că are arme mai puternice, inclusiv nucleare. Este de așteptat că președintele Statelor Unite să riposteze marți seara, la Varșovia.

Discursul meu de azi vine într-un moment complicat, suntem cu toții conștienți de acest lucru, epocal pentru țara noastră, într-o perioadă de schimbări fundamentale ireversibile la nivel mondial, cele mai importante evenimente istorice care determină viitorul țării și al poporului nostru, când fiecare dintre noi poartă o mare responsabilitate. În urmă cu un an, pentru a proteja oamenii de pe pământurile noastre istorice, pentru a asigura securitatea țării noastre, pentru a elimina amenințarea care venea din partea regimului neonazist care s-a dezvoltat în Ucraina după lovitură de stat din 2014, s-a decis desfășurarea unei operațiuni militare speciale. Și, pas cu pas, vom rezolva cu atenție și consecvență sarcinile care ne stau în față” – a spus Vladimir Putin în discursul său.

Președintele rus s-a adresat membrilor celor două camere ale parlamentului, comandanților militari și soldaților – la aproape un an după ce a trimis trupe în Ucraina.

În fața celor aproape o mie de persoane prezente în sală, liderul de la Kremlin a continuat să acuze Ucraina că a fost cea care a început „războiul”: „Vreau să repet: ei sunt cei vinovați pentru război, iar noi folosim forța pentru a-l opri.”

Citeste si...  Washington Post: SUA au autorizat furnizarea de peste 2.000 de bombe și avioane de război către Israel

Aplaudat după fiecare idee, președintele rus a repetat afirmația nefondată potrivit căreia Rusia se confruntă cu o amenințare nazistă, alături de „amenințările și ura constantă” din partea guvernului de la Kiev.

La un moment dat le-a cerut celor din sală să țină un moment de reculegere pentru cei care au murit în conflict.

Președintele SUA, Joe Biden, în Polonia

În paralel, Joe Biden, poartă marți discuții în capitala Poloniei. După întrevederea cu președintele polonez, Joe Biden se va întâlni cu liderii din formatul București 9. Vorbim despre membri ai flancului estic al NATO, din care fac parte România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Programul încărcat al liderului de la Casă Albă vine după ce a făcut o vizită neanunțată în Ucraina, unde s-a întâlnit cu președintele Zelenski.

Statele Unite vor sprijini Ucraina în lupta să împotriva Rusiei „atâta timp cât va fi nevoie”, i-a spus liderul american omologului său.

Volodimir Zelenski: „Eu și preşedintele Biden am vorbit, în special, despre cum să facem totul pentru a ne asigura victoria comună în acest an în războiul declanşat de Rusia. Lucrăm la furnizarea de arme cu rază lungă de acţiune şi alte tipuri de arme care nu au fost incluse anterior în pachetele de sprijin.”

Administrația de la Washington a anunțat nou pachet de asistenţă militară, de 500 de milioane de dolari, care include muniție pentru artileria reactivă HIMARS, sisteme antitanc Javelin și radare pentru supraveghere aeriană.

Statele Unite este unul dintre cei mai mari aliați ai Ucrainei, iar Departamentul de Stat a anunțat până în prezent o asistență militară de 24,9 miliarde de dolari.

Citeste si...  Unul dintre cele mai eficiente canale de propagandă pro-Rusia este condus de un fost ofițer al Marinei SUA care locuiește la Washington

Comentând vizita lui Biden la Kiev, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a declarat că eșecul va fi al celor care „și-au vândut sufletul americanilor”.

China este ”îngrijorată” de războiul din Ucraina

În schimb, Beijingulul se declară „profund îngrijorat” de escaladarea războiului din Ucraina.

Qin Gang, ministrul chinez de Externe: „China este foarte îngrijorată de escaladarea situației și chiar de posibilitatea că aceasta să scape de sub control. Vom continuă să promovăm dialogul de pace. „

Afirmațiile vin după ce secretarul de stat american, Antony Blinken, a sugerat că guvernul chinez ia în considerare să furnizeze arme Rusiei, pentru a-i sprijini ofensiva din Ucraina – o afirmație negată cu tărie de chinezi.

Pe front, în Ucraina, continuă să cadă proiectilele rușilor. Bahmut este de săptămâni întregi, cel mai bombardat oraș din țara vecină.

În jur de 5.000 de civili se află încă în oraș. Nu toată lumea vrea să plece.

În ciuda superiorității numerice, trupele rusești au fost înfrânte de mai multe ori de la începutul războiului. În prezent, forțele Moscovei controlează aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei.

Cautimasina.ro