Judecătoarele care au condamnat mari corupți, precum Sorin Oprescu, Nelu Iordache sau Lucian Duță, sunt împiedicate să-și ocupe posturile la Curtea de Apel București.
La zece zile de la pronunțare, conducerea Curții de Apel București (CAB) refuză să pună în aplicare deciziile instanței supreme și ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care au stabilit reîncadrarea judecătoarelor Daniela Panioglu și Nadia Guluțanu pe funcțiile anterioare, adică la Secția a 2-a penală.
În ciuda deficitului de magistrați și a încărcăturii de dosare, Curtea de Apel București (CAB) amână, fără justificare, reîncadrarea judecătoarelor Panioglu și Guluțanu, reprimite în magistratură după ce au câștigat câte patru dosare cu Inspecția Judiciară.
PRESShub a întrebat CAB dacă a pus în executare deciziile Secției pentru judecători a CSM din 7 octombrie care au stabilit reîncadrarea celor două judecătoare în urma câștigării proceselor cu Inspecția Judiciară la ÎCCJ.
„Urmează să avizeze”
Curtea de Apel București ne-a transmis că „a luat act de hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, iar în acord cu dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi art. 17 alin. 1 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti urmează să avizeze componenţa secţiilor Curţii de Apel Bucureşti.
Menţionăm, totodată, că pe site-ul Curții de Apel Bucureşti poate fi vizualizată componenţa actualizată a tuturor secţiilor Curţii de Apel Bucureşti”.
Potrivit instrucțiunilor, am verificat site-ul instituției, dar numele Panioglu și Guluțanu nu apar printre judecătorii CAB.
Din răspuns, practic, conducerea Curții de Apel București, asigurată de Liana Nicoleta Arsenie (foto) recunoaște că nu a pus în mod efectiv hotărârile instanței supreme în executare și nu le-au repus în funcție, la secția de unde au fost suspendate.
Probleme cu Colegiul de conducere
Articolele din Regulamentul de ordine interioară invocate în răspuns fac trimitere la rolul președintelui de instanță și al colegiului de conducere al instanței.
Cu referire la acest ultim aspect, într-un alt răspuns al CAB, se precizează că „numărul de judecători care constituie Colegiul de Conducere al Curții de Apel București are în componența 14 judecători”.
Potrivit art. 161 legea 304/2022 „în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi organizate alegeri pentru colegiile de conducere ale instanţelor şi parchetelor”.
Legea a intrat în vigoare pe 15 noiembrie 2022, deci până pe 14 februarie 2023 trebuia ales Colegiul de conducere.
Legea 304 din 15 noiembrie 2022 privind organizarea judiciară spune că, în cazul curților de apel și la tribunale Colegiul de conducere este compus din „președintele, vicepreședintele sau vicepreședinții, după caz, președinții de secție și 2 judecători, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor”.
Judecătoarele care au condamnat mari corupți. Doi membri lipsă
În cazul CAB, unde există 10 secții, instituția este condusă de un președinte și 3 vicepreședinți. În total 14 judecători. Ultimii doi judecători care ar fi trebuit să facă parte din Colegiu și stabiliți de Adunarea Generală a Curții, cei despre care vorbește legea amintită, nu au fost aleși nici până azi.
În aceste condiții, există voci în interiorul sistemului care susțin că hotărârile Colegiului de conducere a CAB sunt ilegale, din moment ce nu au fost luate în componența stabilită de lege.
Clienții celor două judecătoare care au condamnat mari corupți
Judecătoarele Panioglu şi Guluţanu l-au condamnat pe fostul preşedinte al CNAS, medicul Lucian Duță, la 6 ani de detenţie pentru luare de mită.
Judecătoarea Panioglu a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, la 11 ani și 8 luni de închisoare. Ea l-a condamnat și pe omul de afaceri Nelu Iordache la 11 ani și 9 luni de detenție.
Acum judecătoarea Panioglu judeca dosarul „Fraudă la BRD” în care sunt inculpați frații Creștin, acționari ai Scandia Sibiu.
Judecătoarea Guluțanu avea în lucru dosarul privind confiscarea de la magnatul Puiu Popoviciu a terenului de 224 de hectare din Băneasa, pe care sunt construite IKEA, Mall Băneasa și Ambasada SUA.
Excluse de apatru ori din magistratură sub diferite pretexte în urma unor rapoarte întocmite de Inspecția Judiciară, Panioglu și Guluțanu au câștigat toate cele patru procese la instanța supremă s-au întors în magistratură.
Acum, Liana Arsenie amână punerea în aplicare a deciziilor de reîncadrare dispuse de CSM și se mulțumește să „ia act” de ele.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!