Jens Stoltenberg pune capăt speranțelor Kievului. Aderarea la NATO în timp de război nu este pe agendă

Ucraina nu va putea adera la NATO atâta timp cât se află în război cu Rusia. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg. Ucraina a depus o cerere de aderare la NATO și la Uniunea Europeană anul trecut, după ce Rusia a declanșat războiul împotriva Kievului. Următoarea reuniune a NATO va avea loc la Vilnius, în luna iulie, iar anumite voci au susținut că solicitarea Ucrainei ar trebui acceptată.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a declarat că nu se va pune problema ca Ucraina să devină membră a NATO câtă vreme este în război. El a făcut o serie de comentarii pe acest subiect la un eveniment organziat de German Marshall Fund la Bruxelles

„Cred că toată lumea și-a dat seama că a deveni membru NATO în mijlocul unui război nu este pe agenda reuniunii de la Vilnius Problema este ce se întâmplă după ce se termină războiul”, a spus Jens Stoltenberg.

În urmă cu câtva timp, secretarul general al NATO a declarat că se aşteaptă ca aliaţii să convină, la summitul din iulie, de la Vilnius, asupra unui program de asistenţă care să permită Ucrainei apropierea de standardele militare ale alianţei. El spunea că va fi vorba despre un program „multi-annual” pentru a ajuta Kievul în tranziţia de la „standardele, doctrinele şi echipamentele din epoca sovietică” la cele ale NATO.

Stoltenberg a mai spus că programul va permite țării „să avanseze către statutul de membru al NATO”, urmărit de Kiev, în timp ce primeşte armament occidental avansat pentru a rezista în faţa agresiunii ruse.

Stoltenberg, despre decizia de a pregăti piloți ucraineni pe F-16

Citeste si...  Republica Moldova a împiedicat o delegație rusă să intre în țară / Oficialii ruși, opriți pe aeroport

În acest context, Jens Stoltenberg a subliniat că antrenarea piloţilor ucraineni pentru a putea pilota avioane de vânătoare F-16 nu face din Alianţa Nord-Atlantică parte la conflict.

„Ucraina are dreptul să se apere. Noi ajutăm Ucraina să pună în aplicare acest drept. Aceasta nu face ca NATO şi aliaţii din NATO să fie parte a conflictului”, a declarat șeful NATO.

În opinia sa, anunţul făcut de mai multe ţări cu privire la disponibilitatea de a antrena piloţi ucraineni pe F-16 arată dorinţa de a sprijini Ucraina în faţa unei invazii ruse pe termen lung, notează EFE.

„Aceasta demonstrează disponibilitatea noastră de a sprijini Ucraina şi de a ne pregăti pe termen lung”, a afirmat Stoltenberg.

Stoltenberg a salutat decizia statelor care s-au oferit să antreneze piloţi ucraineni întrucât aceasta oferă oportunitatea de a lua decizii şi cu privire la livrări de F-16

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img