IT-ul poate contribui cu 8% la PIB-ul României, spune șeful Microsoft în țara noastră

Aproape 220.000 de programatori lucrează, în prezent, în industria IT din România, iar aceştia pot aduce prin inovaţie aproximativ 8% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă lucrurile merg bine anul acesta, în ciuda ultimelor evoluţii, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, Bogdan Putinică, country manager Microsoft România & Republica Moldova, citat de Agerpres.
“Suntem în România şi potenţialul nostru de ţară este unul dintre subiectele care, pe mine cel puţin, mă pasionează foarte tare, care nu întotdeauna e ajutat să-şi atingă maximul, din diverse motive. Dar vreau să vă arăt ce înseamnă acest potenţial de ţară, dincolo de poveştile frumoase şi romanţate pe care le vedem la televizor. Vorbim de o comunitate de aproape 220.000 de programatori, de ingineri de talente care lucrează în industria IT-ului din România. Aceşti oameni foarte deştepţi, adevărate talente în cel mai pur sens al cuvântului, aduc în România, dincolo de progres economic şi inovaţie tehnică, 7,8%, aproape 8% din PIB, dacă lucrurile merg bine anul acesta, în ciuda ultimelor evoluţii. Este unul dintre vectorii enormi de creştere ai României. Şi când spun vectori de creştere nu mă refer la industria auto sau la agricultură sau la telecomunicaţii, cu toate că intră şi ele aici, dar aici vorbim de inovaţie, de cercetare, de dezvoltare, de utilizarea corectă şi sănătoasă a capitalului uman românesc. Aceşti 7 – 8% din PIB sunt generaţi de o industrie care creşte de trei ori mai repede decât media economiei româneşti”, a spus Putinică.
În viziunea directorului de ţară al Microsoft, Cloud-ul şi Inteligenţa Artificială reprezintă revoluţia care trebuie să aibă loc în industria de profil, pe plan naţional.
“O parte din viitorul acestei ţări începe şi continuă cu această industrie. Sigur că ar trebui să ajutăm şi ar trebui să facem tot ce putem pentru a alinia politicile macro la realităţile din economie. Nu întotdeauna ne iese asta, dar cu asta ne jucăm, cu o industrie care, în 2025, are o şansă foarte clară sau pentru a ajunge la 10% din PIB. E o realitate şi un rezultat enorm pentru care atât dvs., cât şi restul colegilor de industrie muncesc în fiecare zi. În 2023 totul este despre cloud – de la telefon până la tehnologii mai avansate. Transformare digitală nu înseamnă să-ţi cumperi un laptop şi o imprimantă. Cloud-ul şi procesele bune de transformare digitală, evident, duc la momentul prezent în care ne uităm la o adevărată revoluţie. În 2023, vorbim de o democratizare a accesului la tehnologia de Inteligenţă Artificială şi mai ales de transformare a ei în ceva util. Putem să o folosim la ceva şi sigur, cazurile prezente de utilizare ale inteligenţei artificiale trebuie luate atât cât un grăunte de sare, cât şi cu un pic de realism, pentru că ele reprezintă un progres abia la început”, a subliniat expertul.
Conform datelor prezentate de reprezentantul Microsoft, aproape 100% dintre companiile globale sunt interesate de Inteligenţa Artificială şi consideră că această tehnologie este importantă pentru drumul lor economic. De asemenea, 80% dintre companiile mari raportează că, în momentul de faţă, utilizează deja Inteligenţa Artificială, într-un fel sau altul.
Ziarul Financiar organizează, vineri, evenimentul “High-Tech Innovation Summit”, ediţia a 5-a, cu tema “Care sunt polii inovaţiei din România?”.

Citeste si...  Vânzările Dacia pe piața europeană s-au ridicat la 171.789 unități, în primul trimestru, în creștere cu 34,3%. Cota de piață în Europa a crescut la 4,6%, iar în România a ajuns la 33%

Cautimasina.ro