Isărescu: „Chiar că nu este cazul să se deprecieze cursul, că avem o grămadă de tensiuni”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus la prezentarea raportului privind inflația că în Europa un eventual război comercial nu va avea numai un impact inflaționist, ci crede că va crea recesiune, iar atunci lucrurile chiar se complică și pentru România.

Acesta a precizat că anul trecut noi am avut o creștere masivă a consumului, dar această creștere a consumului nu s-a dus în creștere economică, ci s-a dus în importuri.

„Combustibilii și alimentele procesate au determinat revenirea inflației la final de an. În ceea ce privește prețul combustibililor, acesta s-a majorat ca urmare a creșterii cotațiilor petrolului și aprecierii dolarului Statelor Unite. Până acuma modificările au fost benigne și nu s-au dus și în alte părți. Dar să vedem cum evoluează negocierile, mai ales discuțiile între Statele Unite și Rusia”, a declarat Mugur Isărescu, conform HotNews.

Isărescu: „Chiar că nu este cazul să se deprecieze cursul, că avem o grămadă de tensiuni”

„Chiar că nu este cazul să se deprecieze cursul, că avem o grămadă de tensiuni. (…) Nu știu nici eu ce se va întâmpla cu cursul, piața îl va determina. Dar ușor-ușor vom da mai multă flexibilitate. Pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează, pe măsură ce lucrurile încep să intre normal și se restabilește încrederea o să lăsăm mai multă flexibilitate a cursului. Anul trecut, până spre vară, am căutat să nu se aprecieze cursul, pentru că atunci când ai un deficit comercial atât de mare, nu e bine să se aprecieze cursul”, a mai transmis Mugur Isărescu.

Citeste si...  Boala de care suferă fiul lui Dan Șucu. „Nici astăzi nu cred că suntem suficient de vindecați”