Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, poate să își vândă activele din Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care Intesa Sanpaolo are permisiunea să-şi vândă activele din Rusia, se arată într-un document postat vineri pe site-ul Guvernului de la Moscova, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Conform decretului, Moscova permite Intesa să cedeze, direct sau indirect, 100% din acţiunile afacerii din Rusia.
Reprezentanţii Intesa nu au putut fi contactaţi imediat pentru a comenta informaţia.
Cea mai mare bancă din Italia şi-a înjumătăţit în 2022 expunerea brută la Rusia la 2,5 miliarde de euro (2,8 milioane de dolari), din care 1,6 miliarde de euro au fost împrumuturi acordate clienţilor ruşi.
Intesa avea aproximativ 980 de angajaţi în Rusia, în 28 de sucursale, la începutul conflictului din Ucraina, iar ulterior a oprit finanţarea către clienţii ruşi şi nu a mai făcut noi investiţii în activele din Rusia.
Din 2022, Intesa a încercat să-şi reducă legăturile cu afacerile locale dar a devenit din ce în ce mai dificil pentru băncile europene, inclusiv UniCredit şi Raiffeisen Bank, să iasă de pe piaţa rusă.
Unda verde acordată Intesa ar putea deschide calea pentru aprobări similare.
Intesa a finanţat proiecte majore de investiţii în Rusia, cum ar fi gazoductul Blue Stream şi vânzarea unei participaţii la producătorul de petrol Rosneft. Banca gestiona mai mult de jumătate din toate tranzacţiile comerciale dintre Italia şi Rusia.

Citeste si...  Raport. Grupul BCR a încheiat primul trimestru cu un profit net de 562,7 milioane lei, în creștere cu aproape 18% față de anul trecut

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img