Încă un reţinut în dosarul preşedintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu

Încă o persoană a fost reţinută, sâmbătă, de procurorii DIICOT în dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant când lua o mită în valoare de 1,25 milioane lei.

Este vorba de un expert, care umbla la documente în interesul preşedintelui CJ Vaslui. Acesta este acuzat de luare de mită şi de trafic de influenţă.

„În anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul județean Vaslui și o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.

În cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între reprezentantul societății comerciale respective (martor în cauză) și inculpatul Buzatu Dumitru, președintele Consiliul județean Vaslui, ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor (cc. 3.000.000 euro) și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

În acest context, Consiliul județean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie şi consultanță tehnică) administrată de inculpat pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.

După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realității din teren), în data de 22.06.2022 respectiv în perioada 07-15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).

Citeste si...  Un bărbat a intrat intenţionat cu maşina de teren în autoturismul condus de soţia sa. Fetiţa cuplului care era cu mama sa, rănită (VIDEO)

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei”, reţin procurorii DNA.

După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru.

„Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 24 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”,  mai transmite procurorii.

Parteneri

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img