Importul de energie electrică a crescut în 2024

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, a transmis la un eveniment de specialitate, că importul de energiei electrică a României a crescut cu 60% în acest an faţă de anul anterior, în principal pe fondul activităţilor de mentenanţă a unor unităţi de producţie, cum este capacitatea de la Cernavodă.

Importul de energie electrică a crescut în 2024. De ce

„Dacă ne uităm la total volum anual, importul a crescut în principal pe fondul activităţii de mentenanţă a unităţilor de producţie – şi aici ne referim la capacităţi semnificative, cum este capacitatea de la Cernavodă. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul volumele foarte reduse de apă care au fost disponibile în această perioadă – şi ne referim în special la capacităţile de producţie de la Porţile de Fier. Totodată, trebuie să avem în vedere şi producţia mai mică a capacităţilor care folosesc combustibili fosili solizi, aceasta fiind determinată de necesitatea unor lucrări de mentenanţă la echipamente. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi aspectul că pieţele sunt interconectate şi, în momentul în care un preţ într-o piaţă alăturată este mai mic, tendinţa este ca energia din piaţa în care preţul este mai mic să meargă către echilibrare în altă piaţă”, a spus Dan Drăgan, la Future Energy Europe Summit, ediţia a IV-a, organizat de Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv, notează Agerpres.

Articolul Importul de energie electrică a crescut în 2024 apare prima dată în Money.ro.

Citeste si...  Andrew J. Bacevich: Calculul care nu s-a potrivit. De ce America rămâne prinsă în capcana unor vise false de hegemonie