Ikea reduce prețurile la produsele sale, în timp ce inflația afectează portofelele consumatorilor

Retailerul scandinav Ikea a început să reducă prețurile la produsele sale după un an marcat de o inflație galopantă și de un sentiment de slăbiciune a consumatorilor pe majoritatea piețelor sale, scrie Bloomberg.
Reprezentanții companiei spun că reduc prețurile la o serie de produse, inclusiv o reducere de 20% în cazul popularului său raft pentru cărți “Billy”.
Vânzările cu amănuntul ale Ikea au atins un alt record, de 47,6 miliarde de euro (50,6 miliarde de dolari) pentru anul fiscal 2023, o creștere de 7,3% după ajustarea la impactul valutar, datorită creșterilor de prețuri din anul precedent și din prima jumătate a anului, care au ajutat la compensarea „provocării continue a cantităților mai mici de vânzări”, a spus Jon Abrahamsson Ring, directorul general al Inter Ikea Group, francizorul mondial al brandului, într-un interviu.
Nu numai că este în creștere competiția pentru portofelele consumatorilor, dar „portofelele devin și mai subțiri”, a spus executivul, subliniind modul în care criza actuală a costului vieții a continuat să afecteze cererea la retailerii din întreaga lume.
Compania de mobilă a majorat prețurile pentru francizați la începutul anului, pe fondul creșterii vertiginoase a costurilor în lanțul său de aprovizionare. Din luna mai, această presiune a scăzut, deoarece „prețurile materiilor prime, costurile de transport merg în direcția corectă”, a spus el.
Disponibilitatea produselor în magazinele Ikea s-a îmbunătățit, de asemenea, după lipsurile globale din anii precedenți. Pe măsură ce restricțiile Covid au fost complet ridicate și vizitatorii s-au întors în magazinele fizice, vânzările online ale Ikea au rămas aproximativ neschimbate. Compania a continuat să dezvolte formate mici de magazine, adăugând peste 70 de locații. De asemenea, a intrat pe o nouă piață în America de Sud, prin deschiderea unui magazin în Columbia.

Citeste si...  Carrefour, despre reducerea adaosurilor comerciale: În timp ce suntem determinați să ne implicăm activ, considerăm că este esențial ca toate părțile implicate să își asume responsabilitatea ce le revine

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img