Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară, anunță că vrea să preia în chirie un spațiu de birouri în Municipiul București, prin intermediul unei proceduri de selecție de oferte, potrivit unui comunicat de presă.
Compania transmite că spațiul trebuie să aibă între 7.070 și 7.500 metri pătrați și să ofere toate dotările și utilitățile necesare, inclusiv 80 de locuri de parcare. Acesta va găzdui sediul social al S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. și trebuie să poată să asigure cele mai bune condiții pentru desfășurarea activităților.
Hidroelectrica mai spune că procedura de selecție este deschisă, iar criteriul de atribuire este calitate-preț. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani, iar ofertele calificate vor fi evaluate în funcție de criteriile tehnice și financiare specificate în caietul de sarcini.
Anunțul privind procedura de selecție a fost publicat pe site-ul Hidroelectrica la rubrica Informații de interes publicAnunțuri publice începând cu data de 10.04.2023. Ședința de deschidere a ofertelor de închiriere va avea loc în data de 08.05.2023, ora: 11:00, la sediul HIDROELECTRICA S.A.- Bd. Ion Mihalache, nr. 15-17, Et. 10-15, Sect. 1, București, potrivit comunicatului de presă.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.


