Haos total pe Transfăgărășan. 60 de oameni sunt blocați într-o cabană

Momente fără precedent în acest weekend pentru zeci de adulți și copii care au vrut să petreacă câteva zile la munte.

Zeci de adulți și copii sunt blocați la Cabana Capra care a fost lovită sâmbătă seară de o avalanșă puternică.

De câteva ore bune, autoritățile se chinuie să intervină, însă până acum, nimic nu s-a putut face.

Vestea bună este însă că oamenii nu sunt în pericol, având în vedere că au încălzirea pornită, însă vor mai avea de așteptat până când vor putea să iasă de acolo.

“Nu sunt în niciun fel de pericol. Cabana are încălzire, are tot ce-i trebuie. Este un hotel, nu este o căsuță. O să trebuiască să aștepte să putem să-i să ajungem la ei cu utilaje. O să dureze câteva ore”, a afirmat Ion Sănduloiu, Salvamont Argeș.

Amintim de avertismentul polițiștilor conform cărora Transfăgărășan este închis de la kilometrul 104 din cauza zăpezilor puternice.

“DN7 C Transfăgărășan este închis traficului rutier de la kilometrul 104 încă de la data de 30 octombrie a anului trecut iar acest aspect este semnalizat prin indicatoare rutiere de-a lungul Drumului Național 7C, dar și prin indicator și barieră mobilă la kilometrul 104”, a precizat Mădălina Epure Inspectoratul Poliției Județene, Argeș.

Citeste si...  Cutremurul de la Arad a atras atenția seismologilor. Care vor fi consecințele noului val seismic

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img