Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a transmis că Executivul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici
„Prin ordonanță de urgență, aceștia vor primi anul acesta un ajutor financiar în sumă de 800 de lei, măsură de protecție socială luată de Guvern pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Vor beneficia de acest sprijin pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, echivalentul valorii nete a salariului minim pe economie”, a spus Mihai Constatin, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Suma de 800 de lei va fi acordată în două tranșe egale, câte 400 de lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025.