Grupul german Bauer a inaugurat o nouă fabrică la Brașov unde plănuiește să investească 50 milioane euro până în 2032

Grupul german Bauer, unul dintre liderii pieței mondiale în domeniul producerii de compresoare cu medie și înaltă presiune de până la 500 bar, a inaugurat noua fabrică de la Ghimbav, Brașov, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Planul de investiții al fabricii Bauer Kompressoren din Ghimbav pentru perioada 2022-2032 este de peste 50 milioane euro, constând în 2 etape și cuprinzând construcția unei site modern în avangarda tehnologiei. Conform planului strategic, fabrica din Ghimbav va avea o capacitate anuală de 28.000 compresoare.
Compania transmite că fabrica din Ghimbav a început producția în luna februarie anul acesta, iar în luna octombrie a avut loc inaugurarea oficială, unde au participat proprietarii grupului Bauer.
„Locația din Ghimbav are deja un număr de 150 de angajați, care își desfășoară activitatea atât în zona de producție, cât și în zona de cercetare și dezvoltare. Din portofoliul grupului Bauer, la Ghimbav se produc atât compresoarele cu piston, cât și cele cu șurub de diferite modele, mărimi, presiuni pentru diverse aplicații”, potrivit comunicatului de presă.
Reprezentanții Bauer transmite că obiectivul companiei germane în ceea ce privește fabrica de la Ghimbav este de a-și extinde capacitățile actuale de producție, ca răspuns la necesarul tot mai mare din piața de specialitate, plecând de la o strategie bine definită, bazată pe dezvoltarea tehnologică în domeniu și pe internalizarea sistemelor productive. 
„Țara noastră rămâne în continuare foarte atractivă pentru investitorii străini, iar această investiție este una dintre cele mai importante în ultimii ani din Brașov, județ cu o zonă industrială foarte bine dezvoltată, fiind susținută de o forță de muncă bine calificată. Ne dorim ca fabrica din Ghimbav să devină în scurt timp o locație de top a grupului BAUER și un angajator foarte atractiv pe plan local”, precizează Sorin Poteraș, General Manager Bauer Kompressoren România.
Potrivit comunicatului de presă, grupul Bauer a fost fondat în anul 1946 în München și are la nivel mondial peste 1300 de angajați, din care peste 50% în Germania. Bauer, cu 90% cotă de export, este lider mondial în piața de compresoare de medie și înaltă presiune pâna la 500 bari și produce atât compresoare de aer respirat, compresoare industriale, sisteme complexe de compresoare, cât și stații de alimentare pentru gaz, biogaz și hidrogen.

Citeste si...  Electrica a finalizat achiziția companiei pentru proiectul de producere a energiei din surse fotovoltaice „Vulturu”

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img