Gigel Ştirbu, numit preşedinte interimar al PNL Olt

Deputatul de Olt Gigel Ştirbu a fost numit, luni, în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Olt. Numirea a fost făcută de Biroul Politic Naţional (BPN).

Gigel Ştirbu este vicepreşedinte al PNL pentru Regiunea Oltenia.

Potrivit unor surse, Gigel Ştirbu a încercat să forţeze şi numirea unui nou Biroul Politic Judeţean (BPJ), însă a fost refuzat de preşedintele Nicolae Ciucă. Noul BPJ al PNL Olt va fi numit la finalul săptămânii, transmit aceleaşi surse.

Preşedintele interimar trebuie să organizeze alegeri în termen de 30 de zile.

Funcţia de preşedinte al PNL Olt a devenit vacantă după ce senatorul Liviu Voiculescu a demisionat, în urmă cu o săptămână.

Din luna august, pentru şefia PNL Olt luptă mai multe „grupări”. În primă fază, deputatul Gigel Ştirbu a făcut demersuri pe lângă conducerea centrală să schimbe din diverse funcţii oamenii susţinuţi de Liviu Voiculescu. Prima schimbare s-a petrecut la nivelul Prefecturii, unde a fost adus de la Sectorul 5, vicepreşedintele acestei organizaţii, Mario de Mezzo. Au urmat schimbări şi la nivelul unor agenţii – ANL, ISCIR, dar şi la Inspectoratul Şcolar, Garda de Mediu şi Finanţe.

Citeste si...  Bani de la Guvern pentru localităţile din Gorj afectate de cutremur

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img