Fugit din ţară, Puiu Popoviciu a anulat în instanţă două hotărâri de Guvern emise înainte de anul 2000. Îl „încurcau” în dosarul său

  • În aprilie 2023, magnatul Puiu Popovici a contestat în instanță două hotărâri de Guvern (HG) emise în 1999, norme care stipulau că terenurile Universității Agronomice din Băneasa sunt incluse în domeniul public al statului.
  • Dacă decizia rămâne definitivă, acuzațiile DNA în procesul de corupție unde este judecat Popoviciu nu mai au fundament.
  • Iar magnatul rămâne cu terenurile luate de la stat.

Miza anulării celor două hotărâri

Un judecător de la Curtea de Apel București a stabilit, în aprilie anul trecut, că terenul de 226 hectare, pentru preluarea cărora Popoviciu este judecat, nu aparținea statului, ci erau în proprietatea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Pe 4 aprilie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia X a Contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, a fost înregistrată cererea lui Popoviciu, care a dat în judecată Guvernul României.

Milionarul a cerut anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 517/1999 privind „delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de seminţe și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și staţiunilor de cercetare și producte agricolă, în domeniul privat al statului”, publicată în Monitorul Oficial Nr. 328 din 9 iulie 1999.

Ce urmărește magnatul Puiu Popoviciu

Tot atunci, Popoviciu a cerut anularea în parte Hotărârii de Guvern nr. 776/1999 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 517/1999 „privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producţie agricolă, în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial Nr. 467 din 27 septembrie 1999”.

Citeste si...  Emisiunea „Reporter 24” din 30 ianuarie | Invitat – Cosmin Floreanu, subprefect de Olt

continuarea, în PRESShub

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată