Curtea de Apel Bucureşti a revocat măsura arestului la domiciliu în cazul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Fraţii Tate au fost plasaţi de instanță sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, potrivit Agerpres. Decizia este definitivă. Cei doi au mai multe interdicţii, printre care şi aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.
O decizie identică a fost luată şi în cazul celor două românce complice ale britanicilor, Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel.
Cei patru au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, sub acuzația de constituire a unui grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil, activităţi din care inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
FOTO: arhivă Inquam Photos / Octav Ganea