Făină ecologică, produsă de o cooperativă agricolă din judeţul Olt

Cooperativa Biruința Olteniei din judeţul Olt produce făină integrală fără pesticide, destinată consumatorilor care doresc o alternativă sănătoasă la făina convențională.

Făină integrală de calitate, produsă de o moară cu pietre ecologice, este reușita fermierilor care fac parte din Cooperativa Agricolă ”Biruința Olteniei”. Aceștia vor să intre pe piață cât mai rapid cu o făină sănătoasă, cu zero reziduuri de pesticide, care să poată fi consumată de toate categoriile de persoane, chiar și cele care au probleme cu indicele glicemic.

Înființată în 2018, Cooperativa Biruința Olteniei din comuna Dobrun, județul Olt, are cinci membri fondatori și, pe parcurs, alți aproape 30 de membri noi s-au alăturat. Suprafața exploatată ajunge acum la 250 de hectare de teren agricol, în mare parte cultivat cu cereale. Moara deservește toți fermierii care fac parte din cooperativă și care doresc să își valorifice astfel producția.

Moara Cooperativei Biruința Olteniei produce făină integrală cu zero reziduuri de pesticide

Moara care macină făină integrală a fost pusă pe picioare în urma accesării de fonduri europene, iar în curând, produsul finit va putea ajunge la oricine își dorește să consume o făină sănătoasă, produsă din soiuri de grâu și secară românești, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, președintele cooperativei ”Biruința Olteniei”, Adrian Alexandru Ignat.

”Cooperativa noastră are cinci membri fondatori, mulți mai mulți agricultori mici, care își pot aduce producția la noi spre valorificare. Avem 250 de hectare și avem ca și activitate principală producerea și procesarea de cereale, producerea de sămânță ca material semincer, sămânță certificată din soiuri românești. Pe lângă aceasta, avem și parte de procesare, anume producem o făină integrală de grâu și de secară într-o moară cu pietre de proveniență italiană, certificate bio. Proiectul care vizează moara s-a concretizat acum, după ani în care am încercat din răsputeri să ajungem la finalitate și să punem pe piață produsul. Ne-a încurcat perioada pandemiei de Covid-19, ne-au încurcat tot felul de probleme pentru că moara provine din Italia, foarte dificil și sperăm ca de acum încolo să vedem și roadele muncii noastre de atâția ani. Am accesat fonduri europene prin Măsura 4.1, în sistemul 90% susținut de către AFIR, 10% de către noi. Cu aproximație am investit 200.000 de euro”, a menționat tânărul fermier Adrian Alexandru Ignat.

Citeste si...  Noi subvenţii în zootehnie. Ministrul Florin Barbu: Am luat decizia ca acele crotalii ce sunt mai vechi de șapte ani să treacă într-o bază de inactivă

 

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată