Nicio societate nu există și nu rezistă fără un anumit nivel de ipocrizie publică. Funcționăm laolaltă pentru că, aparent, împărtășim un set de valori, un soi de cod moral. Ne dăm acordul asupra lui, dar știm de la Hobbes că nu credința în el e cea care îl ține în viață și-l face funcțional, ci frica. Frica de aproapele nostru, de arbitrariul moral al celuilalt. Suntem de partea Binelui nu pentru că credem în el ci pentru că n-avem încotro.
Morala publică e de fapt zidul care ne ține spatele, care ne asigură că niciunul dintre noi nu va abuza de celălalt. De unde și ferocitatea, precum a unui animal încolțit, de care dau dovadă uneori cei care se autoinvestesc ca gardieni ai Binelui. De unde și ipocrizia publică.
Am văzut asta zilele astea cu scandalul Untold-Gheboasă. Mai rar asemenea ocazie. Asemenea explozie de moralism mesianic.
Să-l despicăm un pic, să-i vedem măruntaiele.
Teza centrală a fost în mod evident grija față de ”copiii noștri”. Teză imbatabilă. Practic, indiferent din ce unghi am atacat subiectul Gheboasă, că l-am condamnat vehement, că l-am împroșcat cu dispreț intelectual, moral, social sau rasial, că, dimpotrivă, i-am găsit circumstanțe atenuante, vezi biografia lui traumatizantă, toți am fost de acord că e vorba în ultimă instanță de un ”atentat” la mintea copiilor noștri, deci la adresa viitorului nostru. Morală publică la cel mai înălțător nivel, pentru că e bazată pe cea mai profundă frică, frica de a ne vedea compromiși ca specie. Gheboasă ca dușman al homosapienșilor.
Frica întunecă rațiunea, o știm și pe asta de mult. Imaginea cu ”copiii noștri” adulând un ”profanator” al Moralei publice e peste puterea de înțelegere a majorității. Nu e nimic de relativizat aici. Orice întrebare e suspendată, orice dubiu e pus la colț. De data asta e vorba de a-ți apăra cetatea, orice altceva e trădare. E un atentat criminal la Weltanschauung, cum bine le zicea CTP-ul național.
Desigur, cu toții mai înjurăm uneori, nimeni nu e străin de limbajul vulgar, fie el și pornografic, ”să nu fim ipocriți”, dar aici nu e vorba de limbaj, ci de a ne proteja viitorul.
Singura diferență în mulțimea de reacții la Gheboasă e la nivel de soluție. Unii îl vor eradicat pur și simplu, cum ai smulge o buruiană din rădăcini, alții cred că a te bloca la persoana Gheboasă înseamnă a ignora Răul real din spatele lui.
Până la urmă, Gheboasă e doar un instrument, azi e el, mâine e altul. El e doar un simptom. Societatea are o problemă. E o eroare de sistem, ne-a fost hackuit codul moral. Trebuie să facem în așa fel încât să nu se mai nască un al doilea Gheboasă. Să nu mai fie posibil. Sau, măcar, cum ne sfătuia împăciutor un alt gardian al Moralei publice, să facem totul ca urmașii noștri să-l aleagă de-acum drept model în viață pe David Popovici, nu pe Gheboasă. Să facem totul să fie Bine. Ca să nu fie Rău.
