Dezastru la Floreasca! Ministerul Sănătății a anunțat vineri seară că, în urma unui control realizat la Centrul pentru Arși din Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, au fost descoperite multiple nereguli, sancționate cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei și însoțite de măsuri urgente de remediere.
Dezastru la Floreasca
Controlul a fost efectuat de Corpul de Control al ministrului și de Inspecția Sanitară de Stat, după apariția unor acuzații grave privind condițiile din centru. Printre neregulile constatate:
- Firma de curățenie a fost amendată cu 30.000 lei pentru nerespectarea procedurilor de igienă și utilizarea de biocide neautorizate.
- Spitalul a fost sancționat cu 30.000 lei pentru lipsa unui sistem de ventilație adecvat în Compartimentul pentru Arși (HVAC).
Totodată, a fost confirmată prezența ciupercii Candida auris, o infecție fungică periculoasă, rezistentă la tratamente și asociată cu riscuri severe în mediul spitalicesc. În acest context, au fost dispuse următoarele măsuri:
- Suspendarea internărilor de noi pacienți în compartiment;
- Continuarea tratamentelor în regim izolat pentru pacienții deja internați;
- Dezinfecție intensificată, înlocuirea filtrelor de apă, restricționarea accesului vizitatorilor;
- Reinstruirea personalului medical privind igiena și protocoalele de prevenție;
- Monitorizare zilnică și raportare către autoritățile sanitare;
- Aplicarea schemelor terapeutice antifungice conform ghidurilor internaționale.
Ministerul precizează că situația este monitorizată în timp real, iar măsurile vor fi ajustate în funcție de evoluția epidemiologică.
Ancheta vine după cazul unei femei cu arsuri grave, internată timp de 53 de zile la Floreasca, care a contractat mai multe infecții în timpul spitalizării. Familia acesteia a semnalat public, prin postări și imagini pe rețelele sociale, prezența gândacilor în salon, lipsa igienei și durerea constantă a pacientei, transferată ulterior într-un spital din Belgia, unde infecțiile au fost confirmate medical.
În paralel, Colegiul Medicilor desfășoară o anchetă profesională privind conduita echipei medicale din centrul de arși.


