E aproape oficial! Românii pot călători fără vize în SUA

Fără vize în SUA

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a anunțat că România a îndeplinit și ultima condiție pentru a face parte din programul Visa Waiver. El a afirmat că, cel mai probabil „în prima parte a anului viitor”, românii vor putea călători în SUA, fără vize, transmite Ambasada României în SUA, într-un comunicat.

Potrivit evaluării Ambasadei României în SUA, România a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver: rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub 3%.

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver,” a transmis ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

„Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a mai precizat ambasadorul.

Articolul E aproape oficial! Românii pot călători fără vize în SUA apare prima dată în Money.ro.

Citeste si...  Preţul gigacaloriei în 2024 este 1.000 de lei, iar bucureştenii plătesc 330 de lei

Cautimasina.ro