După preluarea portofoliului de 100.000 mp al FM Logistic, CTP deține 2,5 milioane mp parcuri logistice în România

CTP, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de spații industriale și logistice din Europa, după suprafața închiriabilă (GLA), a achiziționat un portofoliu de peste 100.000 mp de la FM Logistic, una dintre cele mai importante companii de servicii pentru lanțul de aprovizionare din Europa, care va continua să fie chiriaș CTP pe termen lung.

Tranzacția este sale&lease back și include trei parcuri industriale situate în apropierea celor mai mari parcuri CTP din București, Pitești și Timișoara și consolidează prezența CTP în aceste orașe și pe axa autostrăzii București – Pitești.

„Filozofia noastră se bazează pe dezvoltarea unor parteneriate solide, iar acțiunile noastre valorifică acest concept de bază. Dăm startul unei alianțe strategice cu un operator logistic profesionist și specializat, FM Logistic, cu o istorie în România de peste 20 de ani. Rezultatul este achiziția unui portofoliu de ultimă generație, cu depozite eficiente, care completează stocul nostru existent și ne consolidează prezența în locații-cheie, care sunt percepute din ce în ce mai mult ca hub-uri regionale”, spune Ana Dumitrache, Managing Director CTP România.

Tranzacția a fost structurată și implementată de echipa de tranzacții a CTP România.

 „În timp ce portofoliul nostru crește cu peste 100.000 mp închiriați în totalitate, un plus demn de menționat pentru toate părțile interesate, de la chiriași până la comunitățile locale, este surplusul generos de teren de care beneficiază toate cele trei locații, care permite o dezvoltare organică a investiției”, afirmă Andreea Enescu, Transaction Director CTP România.

Compania FM Logistic a fost înființată în Franța, în 1967, în Franța, pentru a a furniza servii aprovizionare în Europa, deservind clienți din sectoarele produselor de larg consum, comerţ cu amănuntul, frumusețe și cosmetică, producție industrială și sectoare medicale. În România, FM Logistic își desfășoară activitatea începând din anul 2003.

Citeste si...  Tranzacțiile cu locuințe au scăzut cu 30-35% în ultimele luni, dar prețurile nu au pierdut mai mult de 4%

„Începerea parteneriatului pe termen lung cu CTP va permite echipei din România a FM Logistic să se concentreze pe aspectele operaționale și pe cele direct legate de clienți, păstrând portofoliul existent de clienți și rămânând deschiși pentru noi extinderi pe măsură ce oportunitățile apar. FM Logistic va continua să dezvolte lanțurile de aprovizionare sustenabile din România, iar pricipala direcție stragică rămâne furnizarea de servicii cu valoare adăugată, asigurând continuitatea afacerii pe măsură ce trecem la noul mod de lucru”,  declară Alexander Pavlov, Country Managing Director FM Logistic România..

Odată cu achiziționarea acestor noi spații, portofoliul CTP din România a atins pragul de 2,5 milioane mp de depozite moderne sustenabile de clasă A.

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img