Droguri și bani în Mamaia, operațiune reușită a Poliției Române

Peste două kilograme de droguri de mare risc şi diverse sume de bani în lei şi valută au fost depistate de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare efectuate în Mamaia Nord. Drogurile ar fi trebuit să ajungă și la Costinești, acolo unde s-au adunat zeci de mii de tineri pentru festivalul de muzică Beach, Please!.

 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, stupefiantele ar fi urmat să fie vândute în cluburile şi la festivalul care se desfăşoară în staţiune în minivacanţa de 1 Mai.

Trei persoane au fost audiate în acest caz, una dintre ele fiind reţinută pentru trafic de droguri.

IPJ Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat o percheziţie domiciliară, în staţiunea Mamaia Nord, în urma căreia au fost descoperite şi ridicate peste două kilograme de droguri de mare risc, 9.000 de euro, 170 de lire sterline, 11.300 de lei, un cântar electronic de mare precizie, două telefoane mobile şi un autoturism.

Drogurile ar fi urmat să fie vândute în cluburile din staţiunea Mamaia şi participanţilor la festivalul care se desfăşoară în această perioadă.

„La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au fost conduse trei persoane, în vederea audierii. Ulterior, la data de 30 aprilie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea unei persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. Totodată, aceasta a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa”, se arată în comunicat.

Citeste si...  Aeroitalia anunță zboruri Bucureşti-Băneasa – Ancona

Drumul greu al unei victime pentru a obține acte de identitate noi

Duminică, persoana reţinută va fi prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare.

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img