Dosarul clubului din Caracal care organiza spectacole erotice cu minore, aproape de prescriere. După 3 ani şi jumătate de proces, niciun verdict şi libertate totală pentru patroni

În august 2019, imediat după ce au fost descoperite crimele din Caracal, iar jurnaliştii au dezvăluit reţelele de trafic de minore din oraş, o fată de 17 ani a prins curaj şi i-a reclamat la poliţie pe patronii clubului care o exploatau sexual. În situaţia ei se aflau încă alte patru adolescente, spun anchetatorii, care i-au trimis în judecată pe patronii clubului şi pe un barman. Procesul a ajuns la cel de-al 28-lea termen, iar Tribunalul Olt tocmai a revocat controlul judiciar al inculpaţilor.

La o lună după ce elita Poliţiei Române descindea în Caracal, pentru a-l ancheta pe Gheorghe Dincă pentru uciderea Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu, o fată de 17 ani din Argeş a mers la poliţie şi a făcut o plângere penală. Irina* a reclamat că a fost traficată şi obligată să se prostitueze în clubul Dreams Night din Caracal.

„Acolo erau mai multe fete care întrețineau raporturi sexuale contra cost”, a declarat atunci adolescenta.

Dreams Night funcţiona de la începutul lui 2018, în centrul oraşului Caracal, într-un spaţiu închiriat la subsolul unei clădiri a primăriei. Cei care se ocupau de gestionarea clubului erau patronul Gicu Tufiş, sora lui, Corina Tufiş, administratoarea clubului, şi Alina Tufiş, soţia lui Gicu.

Poliţia din Caracal ştia despre ce se întâmplă la Dreams Night. Potrivit rechizitoriului DIICOT, pe 16 iunie 2019, un bărbat a reclamat la poliţie că a fost înşelat de două fete din club: le plătise în avans 1.300 de lei, pentru a întreţine relaţii sexuale, iar ele nu i-au mai răspuns la telefon.  Cele două fete au fost aduse la sediul Poliției Caracal. „La scurt timp, aici au ajuns și două doamne cu un băiețel de 3-4 ani”,  a declarat bărbatul înşelat, în ancheta DIICOT.

Citeste si...  Se reabilitează termic Liceul Tehnologic „Matei Basarab” din Caracal. Proiect finanţat prin PNRR, în valoare de peste 9 milioane lei

„Una dintre doamne (Corina Tufiş – n.r.) mi-a spus că e șefa localului și despre cealaltă (Alina Tufiş – n.r.) mi-a spus că este cumnata sa. Mi-au zis că-mi vor da înapoi banii și să nu depun plângere, că una dintre fete e minoră și le fac probleme”.

Articolul complet, în Libertatea

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată