Doi tineri din Caracal, arestaţi după ce au tâlhărit un casino din localitate. Al treilea complice este căutat de poliţişti

Doi tineri din Caracal, care au tâlhărit un casino din localitate au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Pentru un al treilea care a participat la tâlhărie, Judecătoria a emis arest de arestare în lipsă, el fiind căutat de poliţişti.

Incidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 19 ianuarie, în jurul orei 5.10. Atunci, două persoane mascate au pătruns în incinta casinoului, unde au agresat fizic o tânără de 30 de ani, angajată a societății comerciale, și au sustras  8.700 de lei.

Polițiștii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 22 de ani, din  comuna Fălcoiu, județul Olt, bănuiţi de comiterea faptei.

Doi dintre ei au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv, iar al treilea este căutat.

„După administrarea probatoriului, la data de 19 ianuarie a.c., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele a doi tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cu privire la cel de-al treilea tânăr, polițiștii desfășoară activități specifice în vederea prinderii și tragerii la răspundere penală a acestuia, întrucât tânărul se sustrage de la urmărirea penală.

La data de 20 ianuarie a.c., cei doi tineri reținuți au fost prezentați Judecătoriei Caracal, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de aceștia, iar față de cel de-al treilea tânăr a emis mandat de arestare preventivă în lipsă”, transmite IPJ Olt.

Citeste si...  Se eliberează autorizaţia de construire a Sălii polivalente din Slatina: Până în vară sper să avem un constructor
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată