Directorul exploatării din Gorj unde au murit trei mineri, repus în funcție de instanță

Doru Dancău, fostul director al Exploatării Miniere Jilț, de la Complexul Energetic Oltenia, unde au murit trei mineri la începutul acestui an, a fost repus în funcție de către instanța de judecată, anunță Gazeta de Sud.

În luna ianuarie, trei angajați ai Carierei Miniere Jilț Sud au murit după ce un camion a căzut de pe un pod. Directorul EMC Jilț și-a pierdut funcția, însă a contestat în instanță decizia.

Tribunalul Gorj a anulat măsura și a mai dispus ca administrația Complexului Energetic Oltenia să îi achite reclamantului drepturile salariale aferente funcției de director. Decizia poate fi însă contestată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în cazul accidentului soldat cu trei mineri morți.

Citeste si...  Încă şapte şcoli şi grădiniţe din Slatina vor avea panouri fotovoltaice din acest an

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img