România s-a împrumutat de pe piețele externe, prin emisiuni noi de titluri, aproape 6 miliarde de euro în primele patru luni ale anului în curs. Prin urmare, datoria externă a administrației publice a crescut cu 17% la finele lui aprilie 2023, în comparație cu decembrie 2022.
Iar datoria externă pe termen lung a României s-a majorat cu peste 10% în aceeași perioadă, potrivit datelor publicate de Banca Națională.
Datoria externă pe termen scurt a scăzut
În perioada ianuarie – aprilie 2023, datoria externă totală a României a crescut cu 8,56 miliarde de euro, ajungând la 153,12 miliarde euro.
În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 107,58 miliarde euro la 30 aprilie 2023, reprezentând 70,3% din totalul datoriei externe.


