Dan Țone, fondatorul Eutron Invest România, companie care furnizează soluții tehnologice personalizate pentru societăți din mai multe sectoare, de la retail, finanțe-bănci, sănătate, producție, logistică și până la HoReCa a dezvăluit, într-un interviu acordat FoodBiz, strategiile pe care le-a avut ca să mențină compania între jucătorii de top din piață timp de peste trei decenii.
„Cea mai mare realizare din punctul meu de vedere ca antreprenor este că sunt aici după 31 de ani și că firma există, că avem o echipă care se simte implicată și parte din tot ceea ce se întâmplă în viața companiei sau faptul că (…) există o vizibilitate și notorietate a firmei în piață. Eu cred că acestea sunt cele mai importante lucruri, acum.
Ne-am schimbat mult în ultimii 8-10 ani abordarea, în sensul în care și cel mai mic produs pe care îl vindem și pe care aparent poți să-l cumperi și de pe internet pentru noi este o soluție, deoarece clientul care îl cumpără trebuie să aibă garanția că el va funcționa și va rezolva problema pentru care l-a cumpărat.
Ne uităm toți la inteligența artificială, personal nu sunt, în acest moment, extrem de excitat de ceea ce văd, dar sunt absolut convins că va avea un impact cel puțin la nivelul societății, dacă conceptul va fi folosit corect. Suntem, în schimb, foarte preocupați să venim cu soluții de roboți, pentru clienții noștri din logistică, HoReCa, producție, zona de servicii, chiar și retailu”, a afirmat Dan Țone.
Pentru 2024, estimările companiei privind cifra de afaceri se ridică la aproximativ 46 milioane de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 8%, față de anul trecut.
Articolul Dan Țone (Eutron Invest România): „Suntem foarte preocupați să venim cu soluții de roboți pentru clienții noștri din logistică, HoReCa, producție, zona de servicii” apare prima dată în Money.ro.


