Indiferent unde mergem în vacanță este extrem de important să ținem cont de mai multe aspecte atunci când căutăm cazarea, susține președintele InfoCons, Sorin Mierlea, prezent în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
Tipuri de unități de cazare
”Dacă ne-am hotărât să plecăm în concediu și ajungem într-o stațiune sau într-o localitate montană, este foarte important să înțelegem că unitățile de cazare sunt împărțite în două categorii: pensiuni agroturistice, care au una până la cinci margarete, și unități de cazare turistice, cu una până la cinci stele. Ar fi bine să verificăm în prealabil câte stele sau margarete are unitatea de cazare, când a fost autorizată și pentru ce a fost autorizată.
Dacă unitatea este autorizată doar pentru cazare, fără servicii de mâncare, dar acestea sunt prezentate pe site, trebuie să ne punem întrebări privind calitatea și legalitatea acestor servicii.
Putem verifica simplu, în aplicația europeană InfoCons, introducând unitatea de cazare sau agenția de turism pentru a afla detalii despre autorizare și eventualele retrageri de licențe,” explică Sorin Mierlea.
Verificarea detaliilor cazării
”Dacă am ajuns la hotel, trebuie să verificăm dacă unitatea respectivă nu are mai multe corpuri de clădire sau etaje diferite, unde fiecare este autorizat separat. Un corp poate fi de patru stele, iar altul de două stele.
Este posibil să plătim pentru patru stele, dar să fim cazați în condiții de două stele. Trebuie să înțelegem ce drepturi avem și ce înseamnă patru sau două stele. Este important de menționat că standardele pot varia de la o țară la alta,” spune el.
Dotările camerei și informațiile necesare
”După ce ne-am cazat, trebuie să verificăm dotările camerei, precum frigiderul cu mini bar, cafeaua din cameră și alte facilități, asigurându-ne că toate informațiile sunt disponibile în limba română.
La fel ca într-un supermarket, aceste informații trebuie să fie clare și accesibile,” adaugă președintele InfoCons.
Informații despre micul dejun și apa potabilă
”La micul dejun, trebuie să avem informații detaliate despre produsele agroalimentare, cum ar fi ingredientele, aditivii, cantitatea de sare, zahăr, informațiile nutriționale și alergenii. În caz contrar, putem face o plângere.
De asemenea, apa de la toaletă, chiuvetă și grupurile sanitare trebuie să fie etichetată clar dacă este potabilă sau nu. Trebuie să fie disponibile analize de potabilitate a apei din ultimele 30 de zile,” explică Mierlea.
Apă gratuită la dispoziția turiștilor
”Orice unitate de cazare care are un mic bar sau o cofetărie are obligația de a pune la dispoziție gratuit apă de la resursa publică sau de la chiuvetă, începând din acest an,” a concluzionat Sorin Mierlea în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu.
Articolul Cum să îți dai seama că ai fost păcălit în vacanță apare prima dată în Money.ro.