Judecătorii Maricela Cobzariu, Luminița Criștiu-Ninu și Valentin Gheorghe Chitidean de la instanța supremă și-au motivat decizia de strămutare a unui dosar în care era judecat pentru fapte de corupție Aristotel Căncescu, fost președinte al Consiliului Județean Brașov, prin faptul că judecătorii din localitate au ceva personal cu Căncescu și că din perspectiva multelor dosare în care este judecat, imparțialitatea magistraților de la Brașov lasă de dorit.
Practic, cei trei judecători au preluat rolul avocaților lui Căncescu (aflat în penitenciar, unde execută o altă pedeapsă) și au susținut că inclusiv sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pe prescripție ridicată în acest caz trebuie eliminată, asta pentru a elimina orice suspiciune de imparțialitate.
Drept răsplată, cazul a fost trimis la Curtea de Apel Ploiești, instanța recunoscută ca fief al grupării „conservatoare” din justiție.
„Curtea de Apel Brașov a soluționat sau are de soluționat mai multe dosare în care inculpatul are sau a avut calitatea de inculpat, astfel încât este justificată temerea acestuia că este privit de către magistrații care au luat contact cu probele din dosarele menționate ca fiind o persoană care a comis foarte multe fapte prevăzute de legea penală, deci în timp s-a creat suspiciunea aparenței de imparțialitate în ceea ce îl privește”, arată cei trei judecători în motivare.
Temerile lui Căncescu
Magistrații au ascultat cu atenție spusele avocaților lui Căncescu care s-au plâns de faptul că „temerea sa a devenit o certitudine, în momentul în care instanța a dispus admiterea solicitării formulate de către parchet și a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța dacă